Paleologu cere "instrucţie de bază pentru toţi tinerii, în vederea unor situaţii de urgenţă, inclusiv o agresiune armată"


Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a opinat, la postul B1 TV, că programul pilot pentru instruirea a aproximativ 10.000 de tineri ar putea fi primul pas spre pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă şi eventuale agresiuni externe.
Jurnalistă: România se pregăteşte să-şi facă armată din voluntari. De anul viitor, armata ar vrea să şcolarizeze, să instruiască în jur de 10.000 de tineri pentru armată. Să vedem în ce măsură tinerii vor fi interesaţi de acest program sau se va ajunge, în final, la armata obligatorie. Dumneavoastră, ce spuneţi, domnule profesor?
Theodor Paleologu: Vă amintesc că în 2019, când am candidat la prezidenţiale, am susţinut ideea armatei — nu a armatei obligatorii, ci a unei instrucţii de bază pentru toţi tinerii, în vederea unor situaţii de urgenţă, inclusiv o agresiune armată.
Cred că e o chestiune cât se poate de rezonabilă şi amintesc acum că au fost unii care şi-au bătut joc de mine atunci. Şi acum poate că nu mai râd cum râdeau atunci. Am gândit în avans şi, în principal, calitatea unui lider politic este să prevadă. Eu nu consider că e mare scofală să prevezi, în 2019, că există posibilitatea unei agresiuni ruse. Nu consider că eram genial sau că aveam cine ştie ce viziune nemaipomenită.
E de ajuns să observi evoluţia lui Vladimir Putin ca să-ţi dai seama că lucrul ăsta este posibil. Candidam în 2019, după ce Rusia intervenise, aşa cum ştim, în Siria, de pildă. De fapt, toată perioada Putin este o perioadă a războiului permanent. Putin şi-a consolidat puterea prin război. Este omul războiului permanent. În Cecenia, în Georgia, în Ucraina, în Siria. El prin război se legitimează. Nu e atât de greu să-ţi dai seama de lucrul ăsta.
De aceea, le aduc aminte celor care ne ascultă că am vorbit despre lucrul ăsta în 2019.
Jurnalistă: Credeţi că va funcţiona aşa, cu voluntariat, sau se va ajunge la armata obligatorie?
Theodor Paleologu: Să învăţăm şi de la alţii. Foarte instructivă este experienţa franceză în domeniu, pentru că de câţiva ani există un experiment în acest sens — pentru instruirea unei categorii largi de tineri în vederea unui posibil conflict armat. Lucrul ăsta trebuie luat în vedere.
Şi mai e un lucru: alte ţări din Europa se pregătesc deja pentru eventualitatea unei agresiuni ruse, chiar ţări care se află foarte departe de Rusia. Noi, care suntem la doi paşi, iarăşi ignorăm.
Jurnalistă: Vă daţi seama că va fi de durată acum, dacă abia de anul viitor, din 2026, încep toate aceste antrenamente. Când vom avea noi o armată? E bine că începem.