OSCE şi-a reconfirmat poziţia faţă de soluţionarea paşnică a conflictului transnistrean

Consiliul Ministerial al ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi-a reiterat poziţia faţă de rezolvarea paşnică a conflictului transnistrean în cadrul negocierilor "5+2".
Secretarul general al OSCE, Marc Perrin de Brichambaut. (NATALIA KOLESNIKOVA / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
09.12.2013

Consiliul Ministerial al ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi-a reiterat poziţia faţă de rezolvarea paşnică a conflictului transnistrean în cadrul negocierilor "5+2".

Statele participante ale OSCE şi-au reconfirmat determinarea fermă de a identifica "o soluţie cuprinzătoare, echitabilă şi viabilă a conflictului transnistrean, bazată pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi elaborarea unui statut special pentru Transnistria, ce va garanta drepturile populaţiei din regiune". "Statele participante ale OSCE şi-au exprimat speranţa privind avansarea negocierilor pe cele trei coşuri tematice incluse în agenda formatului "5+2".

OSCE îndeamnă părţile în procesul de negocieri să intensifice eforturile privind promovarea măsurilor de consolidare a încrederii şi securităţii şi să se abţină de la acţiuni unilaterale, care ar putea submina securitatea în regiune", se arată în documentul, în care, de asemenea, se reconfirmă importanţa "consolidării încrederii între cele două maluri ale Nistrului" şi se remarcă o serie de realizări sectoriale din anul 2013.

Autorii declaraţiei încurajează Chişinăul şi Tiraspolul "să continue acţiunile îndreptate spre eliminarea obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor, bunurilor şi serviciilor", iar mediatorii şi observatorii în procesul de negocieri sunt indemnaţi "să intensifice eforturile coordonate şi să utilizeze potenţialul de care dispun pentru a înregistra progres în atingerea unei soluţii cuprinzătoare pentru conflictul transnistrean".

Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, vicepremierul Republicii Moldova, ministrul Natalia Gherman, a salutat adoptarea declaraţiei, subliniind faptul că "acest document exprimă interesul major al celor 57 state participante privind avansarea procesului de reglementare a conflictului în baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova".

Oficiala a mai remarcat că Declaraţia ministerială "reprezintă un nou impuls politic din partea partenerilor externi şi reconfirmă rolul cheie al OSCE în reglementarea conflictului transnistrean". Tot la sesiunea de încheiere, delegaţia moldovenească a salutat adoptarea declaraţiei cu privire la promovarea procesului Helsinki +40 şi altor documente ministeriale relevante în cele trei dimensiuni de activitate ale OSCE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor