Organizaţii de caritate internaţionale au făcut din România un model de dezinstituţionalizare a copiilor
Organizaţia de caritate internaţională ''Hope and Homes for Children (HHC), în parteneriat strâns cu ''Absolute Return for Kids'' (ARK), a făcut ca România să fie un model privind închiderea caselor de copii. Există un centru de formare în această ţară iar reprezentanţi din întreaga Europă Centrală şi de Est precum şi din ţări care au astfel de sisteme au venit să vadă cum procedează autorităţile române, scrie ziarul britanic The Independent, care publică un amplu articol pe această temă în ediţia de marţi.
'Am conştientizat că nu poţi închide o casă de copii fără a pune în loc un model, care să transforme îngrijirea copiilor dintr-un sistem instituţionalizat în unul bazat pe familie', a afirmat Mark Cook, fost comandant al contingentului britanic al ONU în timpul războiului din fosta Iugoslavie, fondatorul, în 1994, al HHC, după ce a întâlnit un orfelinat bombardat în Croaţia şi, consternat de situaţia copiilor supravieţuitori, s-a angajat să le reconstruiască casa.
Eliminarea sistemului instituţionalizat necesită însă timp, precizează ziarul britanic, care relevă că nu este surprinzător că vederea unor copii instituţionalizaţi are efectul de a schimba viaţa cuiva. De fiecare dată când un realizator de filme ajunge să vadă scene din case de copii din China sau dintr-o ţară din blocul estic, publicul este revoltat şi impresionat de condiţiile în care trăiesc copiii.
Săptămâna trecută, aminteşte The Independent, Channel Five, a transmis un documentar sfâşietor, ''The Lost Orphan: Mirela's Story'', în care Natalie Pinkham, care a lucrat într-un orfelinat cu 12 de ani în urmă, s-a întors în România pentru a afla ce s-a întâmplat cu unul dintre copiii ei favoriţi. Nu a fost un rezultat fericit. Mirela, aparent un copil perfect normal şi plin de viaţă la doi ani, a fost atât de instituţionalizată în anii care au urmat încât s-a schimbat într-un copil cu spasme, purtând încă scutece la 13 ani, care de abia merge şi vorbeşte, în prezent destinat să stea pe viaţă în instituţiile groaznice pentru adulţii cu handicap.
Care este în prezent situaţia caselor de copii din România? Continuă aceste instituţii să prospere? Răspunsul este negativ, se pare că ceva s-a realizat. La începutul existenţei sale, HHC a început prin renovarea unor case de copii existente şi construirea altora noi, în care aceşti copii au fost mutaţi. Case confortabile, cu jucării, grădini şi mai mulţi îngrijitori. Dar în 1996 a conştientizat cu claritate că ceea ce doreau aceşti copii nu erau nişte case de copii frumoase, ci mai mult decât orice altceva dragostea unei familii. Copiii au nevoie de dragoste acordată individual, de relaţii adecvate şi ataşament - pe care nu le pot găsi niciodată în case de copii, unde ataşamentul individual este descurajat. După conştientizarea acestui lucru, politica organizaţiei de caritate s-a schimbat.
În 1998, atunci când HHC s-a dus pentru prima dată în România şi a întâlnit realitatea a 60 de copii care se legănau în excrementele proprii, în loc să construiască o instituţie mai frumoasă a cumpărat şase case, a plasat 10 copii în fiecare şi a început, în parteneriat cu guvernul român, un program de dezinstituţionalizare.
Lucrul tragic este că majoritatea acestor copii nu sunt de fapt orfani. Ei îşi au propriile familii, dar acestea au fost incapabile, din diverse motive, să-i îngrijească. Şi-au trimis copiii în case de copii cu ideea greşită că acolo ar putea avea o viaţă mai bună. De ce au mai făcut copii dacă erau incapabili să-i crească? Explicaţia se află în politicile reprobabile ale lui Ceauşescu de expansiune a populaţiei. A interzis contraceptivele şi avortul şi a instituit 'poliţia sexului' pentru a examina fiecare femeie de vârstă fertilă odată la trei luni, pentru a asigura că nu a făcut avort. Drept urmare, familiile au fost obligate să aibă prea mulţi copii iar afacerea caselor de copii a explodat. Guvernul român actual a fost lăsat cu această moştenire hidoasă, relevă ziarul.
Nu este uşor să închizi instituţiile rapid şi nu există un remediu rapid dacă vrei să ameliorezi lucrurile pe termen lung. Acest lucru se datorează parţial faptului că personalul din aceste instituţii nu doreşte să fie disponibilizat - casele de copii sunt cu adevărat o industrie în unele ţări, un lucru înrădăcinat în cultura lor. Este de asemenea extrem de greu să reconstruieşti relaţiile dintre copii şi propriile lor familii sau unele noi şi să realizezi procesul sensibil de reintegrare.
Modelul a fost însă acceptat de guvernul român şi recunoscut de UNICEF şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii drept cea mai bună practică. A fost în asemenea măsură încununat de succes încât acum este folosit şi în alte ţări care au mult prea multe case de copii, cum ar fi Ucraina, Bulgaria, Belarus, Republica Moldova, Bosnia, Rwanda şi Sudan, unde HHC lucrează de asemenea pentru a reforma sistemele de îngrijire a copiilor. Mulţi dintre copii sunt returnaţi cu succes în propria familie, alţii sunt adoptaţi, ocrotiţi sau îngrijiţi în sistemul de asistenţă maternală în propriile lor ţări.
Atunci când HHC şi-a început activitatea în România au existat peste 100.000 de copii în case de copii. Acum există numai 6.500 iar planul este de a lua de acolo fiecare copil şi a închide toate casele de copii până în 2020. După aceea, niciun copil român nu va mai fi vreodată plasat într-o instituţie de acest fel.
Articolul prezintă în final o scurtă sinteză a situaţiei care a evoluat de la neglijare la îngrijire. Dacă după căderea lui Ceauşescu, în 1989, casele de copii supraaglomerate din România au ajuns să fie de notorietate pentru condiţiile lor inumane, în ultimii 15 ani, numărul copiilor care trăiesc în case de copii a scăzut radical la 6.607 iar din 600 de case de copii au mai rămas doar 170. HHC a fost implicată în închiderea a peste 44 de case de copii şi a plasat aproape 4.500 de copii în îngrijire alternativă. Pe lângă munca cu aceste case de copii, organizaţia a publicat şi manuale de specialitate de îngrijire a copiilor şi monitorizează standardul de îngrijire în peste 90 de servicii de specialitate de îngrijire a copiilor.
