Orban: Familia normală este uniunea dintre bărbat şi femeie

Puţine lucruri au aprins spiritele atât de tare în societatea civilă precum redefinirea căsătoriei în Constituţie. În timp ce unii politicieni au evitat o poziţionare clară, Orban declară deschis că pentru el căsătoria este uniunea între bărbat şi femeie,
Ludovic Orban (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Ana Ion
27.05.2017

Aspirant la şefia PNL, Ludovic Orban, susţine că familia normală este cea definită şi de Codul Civil, fiind formată dintr-un bărbat şi o femeie, dar că nu va impune celorlalţi membri ai partidului poziţia sa, căci fiecare se poziţionează în legătură cu acest subiect aşa cum îi dictează conştiinţa, relatează Hotnews.

"A existat o dezbatere la propunerea unui coleg legată de poziţia faţă de familie. Le-am explicat că este o chestiune de conştiinţă în care fiecare om se poziţionează aşa cum îi dictează propria conştiinţa. În ceea ce mă priveşte pe mine, sunt un om credincios, sunt un familist convins şi cred că familia normală este cea care este definită, de altfel, şi în Codul Civil, uniunea dintre bărbat şi femeie, dar asta nu înseamnă că pot să impun tuturor membrilor Partidului Naţional Liberal poziţia mea. Le-am zis că este o chestiune de conştiinţă în care fiecare se raportează în funcţie de convingerile pe care le are şi de credinţele sale", a declarat Orban.

Liberalul a fost prezent sâmbătă la Constanţa unde şi-a prezentat în faţa conducerii organizaţiei judeţene moţiunea "Forţa Dreptei" cu care candidează la şefia partidului la alegerile din 17 iunie. În cursa pentru şefia PNL au mai intrat Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor