Opt poliţişti - inclusiv adjunctul şefului Poliţiei Rutiere - acuzaţi că au muşamalizat un accident
alte articole
UPDATE: Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au respins, sâmbătă, propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Daniel Piştea, directorul adjunct al Brigăzii de Poliţie Rutieră Bucureşti şi a celor 7 colegi ai săi poliţişti, acuzaţi că ar fi încercat să muşamalizeze un accident de circulaţie comis de unul dintre ei, în urma căruia o femeie a fost rănită.
Potrivit gandul.info, poliţiştii au fost lăsaţi în libertate, fără nici o măsură preventivă, iar Marius Maghiari, poliţistul care a comis accidentul de circulaţie, va fi cercetat sub control judiciar.
Accidentul a avut loc în data de 8 iunie, când Marius Maghiari a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni de pe raza Secţiei 2 Poliţie. Conform avocatei poliţistului, după accident, Maghiari a dus-o pe femeie la spital cu maşina sa, iar pe drum s-au înţeles ca aceasta să declare că a fost vorba de un accident de muncă, pentru a evita un dosar penal pe numele poliţistului.
Ajunsă la spital, femeia ar fi declarat că a căzut în timp ce făcea curăţenie şi aşa s-a accidentat. Ulterior, după ce a fost spitalizată, aceasta şi-a schimbat declaraţiile şi a depus plângere la Parchet, procurorii investigând dacă cei 8 poliţişti au muşamalizat accidentul sau nu.
Potrivit digi24, medicii şi-au dat seama că rănile femeii sunt prea grave pentru a fi cauzate de o simplă căzătura şi au sunat la 112, iar poliţiştii au demarat o anchetă. Această anchetă ar fi fost muşamalizată, susţin procurorii, motiv pentru care i-au adus în faţa instanţei cu mandat de aducere pe cei 8 ofiţeri de poliţie şi pe cei doi medici care i-ar fi acord ajutor femeii în cauză.
Poliţistul care a produs accidentul ar fi încercat să-i ofere femeii 15.000 de euro ca să nu depună plângere împotriva sa.
Conform gândul.info, numele lui Marius Maghiari a apărut ca denunţător în dosarul fostului procuror Maximilan Bălăşescu, condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, în legătură cu dosarul „Vrăjitoarelor” care au şantajat-o pe Oana Zăvoranu.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.