Un bărbat în vârstă de 21 de ani s-a înecat accidental în piscina de la reşedinţa actriţei Demi Moore în Los Angeles, potrivit The Telegraph.
Edenilson Steven Valle a fost descoperit duminică în piscina care aparţine celebrei actriţe. A fost chemat Serviciul de salvare de urgenţă la locul accidentului la ora 5:15, însă tânărul a fost declarat mort după 15 minute, au declarat autorităţile locale.
Asistentul actriţei se afla în reşedinţă cu cinci persoane, inclusiv cel care a murit. Însă în momentul când s-a înecat tânărul, nimeni nu era de faţă. Surse au declarat că acesta nu ştia să înoate, şi probabil a alunecat şi a căzut în apă.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Mike Lopez, a declarat că actriţa, în vârstă de 52 de ani, nu era acasă în momentul nefericitului accident.
După aflarea veştii, Demi Moore a declarat: "Sunt în stare de şoc. Am fost plecată din ţară pentru a mă întâlni cu fiicele mele în legătură cu sărbătorirea unei zile de naştere când am primit vestea devastatoare".
Actriţa a mai mărturisit că aceasta este o tragedie de neconceput şi a transmis condoleanţe familiei şi prietenilor tânărului.