Opozantul venezuelean Leopoldo López, căutat de poliţie, a anunţat că se predă
alte articole
Opozantul venezuelean Leopoldo López, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare, a anunţat că se va prezenta de bunăvoie la Ministerul de Justiţie, însoţit de numeroşi manifestanţi, informează marţi ziarul ABC.
Au trecut cinci zile de la declanşarea protestelor studenţeşti care au tensionat realitatea politică a ţării. Ziua de 12 februarie a lăsat un bilanţ trist la Caracas: patru morţi, 66 de răniţi şi 120 de persoane arestate, potrivit autorităţilor, deşi ONG-urile raportează că ar putea fi peste 200.
Iar evenimentele l-au catapultat pe Leopoldo López, fost primar al municipiului statului Chacao şi unul din liderii opoziţiei, în linia întâi a confruntării, după ce guvernul a ordonat arestarea lui ca presupus autor moral al marşului şi al consecinţelor acestuia.
Cu un mandat de arestare pe numele său, López a postat o înregistrare video pe YouTube prin care convoacă pentru marţi un nou marş în capitală, care va porni din Plaza Venezuela şi va culmina la Ministerul de Interne şi Justiţie.
'Mă voi prezenta', a spus opozantul, precizând că ultima porţiune a traseului o va parcurge singur, pentru a nu pune în pericol 'viaţa, integritatea şi nici securitatea vreunui compatriot'. López a spus că nu se teme de nimic, dar acest parcurs final şi convocarea manifestaţiei de marţi suscită ample expectative.
Va deveni oare efectiv mandatul de arestare împotriva lui? Luis Vicente León, analist politic venezuelan şi preşedinte al firmei Datanálisis, consideră că guvernul ar putea să-l reţină, 'dar ar fi o prostie să aresteze un lider al opoziţiei, când spiritele în stradă sunt atât de încinse. Nu ar fi inteligent din punct de vedere politic'. Totuşi, nu poate fi eliminată nicio posibilitate, asigură el.
'Chiar dacă Leopoldo López nu este liderul opoziţiei, el a fost plasat de guvern în fruntea unui sector al ţării care luptă pentru o schimbare a politicilor economice şi în favoarea drepturilor democratice. L-a focalizat ca pe o tentativă de lovitură de stat, iar acum López ar putea să devină un martir, ceea ce l-ar întări politic', este de părere preşedintele Datanálisis.
În marşul de marţi, liderul opoziţiei va preda un document Ministerului de Interne şi Justiţiei în care va cere să fie clarificate responsabilităţile pentru decesele survenite în ziua de 12 februarie, eliberarea studenţilor arestaţi, încetarea represiunii şi arestarea colectivelor civile armate afiliate guvernului.
Din partea autorităţilor, preşedintele ţării Nicolás Maduro a declarat că 'au apărut informaţii că extrema dreaptă îl caută Leopoldo López pentru a provoca o tragedie şi a arunca vina asupra noastră'. Între timp, ministrul de interne şi justiţie, Miguel Rodríguez Torres a declarat că opozantului Lopez 'îi vor fi garantate toate drepturile constituţionale'.