Preşedintele Maduro ameninţă că va recurge la arme dacă se încearcă o lovitură de stat în Venezuela

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro.
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro. (JUAN BARRETO / AFP / Getty Images)

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a declarat că în cazul în care ar avea loc o lovitură de stat şi ar fi răsturnat guvernul său, revoluţia bolivariană pe care o promovează 'ar putea lua un caracter armat', iar el ar scoate în stradă 'forţele armate, miliţiile şi clasa muncitoare', informează luni ziarul ABC.

'Dacă într-o zi veţi auzi că oligarhia a provocat haos în Venezuela şi guvernul a căzut, scenariu pe care îl respingem, poate că va fi începutul sfârşitului acestei oligarhii, iar revoluţia noastră paşnică şi democratică ar putea lua un alt caracter, ar căpăta un caracter armat', a dat asigurări, sâmbătă, preşedintele venezuelean, într-o reuniune de ultimă oră.

Preşedintele a făcut aceste comentarii după o convorbire telefonică pe care a avut-o cu omologul său bolivian, Evo Morales. 'Să ştie lumea întreagă că suntem decişi să facem totul, iar în faţa unei lovituri fasciste, vom aprofunda şi radicaliza această revoluţie până dincolo de limitele cunoscute azi, pe calea comunismului, şi vom scoate în stradă forţa armată, miliţiile şi clasa muncitoare', a avertizat el.

Afirmaţiile lui Maduro au fost făcute în a patra zi de tulburări de stradă care au început la 12 februarie după ce o manifestaţie împotriva guvernului s-a soldat cu incidente violente. Miercuri, la Caracas, o manifestaţie a mii de studenţi şi militanţi ai opoziţiei, care protestau faţă de scumpirea nivelului de trai, a lipsei de securitate şi a penuriei din această ţară producătoare de petrol, a degenerat în violenţe în care trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite.

În timp ce procurorul republicii, Luisa Ortega Díaz, a denunţat posibila pregătire a unei lovituri de stat în Venezuela, fostul candidat la preşedinţie şi lider al opoziţiei, Henrique Capriles Radonski - guvernator al statului Miranda -, a anunţat convocarea unei ample concentrări împotriva violenţei. La o conferinţă de presă desfăşurată duminică, ministrul informaţiilor şi comunicaţiilor (MinCI), Delcy Rodríguez, a insistat asupra teoriei conspiraţiei, în spatele căreia s-ar afla, în opinia sa, fostul preşedinte columbian Alvaro Uribe.

Henrique Capriles a susţinut şi el o conferinţă de presă în care a calificat aceste afirmaţii drept ridicole. 'Civilii nu dau lovituri de stat', a subliniat el. Capriles a cerut şeful statului să dezarmeze grupurile paramilitare afiliate revoluţiei şi a cerut să nu fie incriminaţi studenţii care 'au motive să protesteze'. Anunţând că va avea loc un marş amplu împotriva violenţei, el a dat asigurări că va anunţa în curând locul şi data acestei manifestaţii.

Ziua de duminică a părut să instaleze un armistiţiu după patru zile de proteste organizate de studenţii care se opun guvernului 'chavist'. Sâmbătă seara au avut loc confruntări violente în unele puncte ale capitalei Caracas. Pentru a treia seară consecutiv, efective ale Gărzii Naţionale Bolivariane au evacuat grupuri de manifestanţi de pe străzile laterale ale Pieţei Francia de Altamira. Ciocnirile au devenit violente şi s-au extins în cartierul vecin Chacao, unde au avut loc distrugeri ale unor clădiri guvernamentale şi sedii bancare. Studenţii au denunţat infiltrarea de agitatori cu misiunea de a genera violenţe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe