Opinii cu privire la demiterea lui Reşetnicov

În cadrul şedinţei Parlamentului din 6 martie, Artur Reşetnicov a fost demis din funcţia de vicespeaker, cu votul a 58 de deputaţi.
Epoch Times
07.03.2012

În cadrul şedinţei Parlamentului din 6 martie, Artur Reşetnicov a fost demis din funcţia de vicespeaker, cu votul a 58 de deputaţi.

Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, spune că demiterea lui Artur Reşetnicov din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului nu este o răfuială politică, ci o pedeapsă. Mai mult, Streleţ susţine că Reşetnicov urmează să fie sancţionat şi pentru acţiunile sale întreprinse în perioada când ocupa funcţia de director al SIS-ului.

Astfel Streleţ a declarat: "Motivele acestei demisii nu sunt o răfuială, ci constituie o acţiune logică de sancţionare a unui individ, deputat care sfidează legea şi nu îşi îndeplineşte obligaţiunile de serviciu. În privinţa acestei persoane urmează să fie întreprinse şi alte măsuri, în legătură cu interceptarea convorbirilor telefonice în perioada când deţinea funcţii publice".

Preşedintele fracţiunii PLDM mai spune că funcţia vacantă de vicepreşedinte al Parlamentului va fi ocupată în funcţie de dorinţa de implicare a opoziţiei parlamentare.

În acelaşi timp analistul politic, Anatol Ţăranu, consider că decizia Parlamentului de a-l demite pe Artur Reşetnicov din funcţia de vicepreşedinte al Legislativului a fost un gest firesc, iar fotoliul ar trebui să-i revină opoziţiei constructive din Parlament, şi anume lui Igor Dodon.

"Alianţa face acum ceea ce a făcut, îl demite pe reprezentantul unui partid din opoziţie, care nu doreşte să se prezinte la şedinţele Parlamentului. Majoritatea parlamentară a făcut un gest absolut firesc. Acum este necesar ca majoritatea parlamentară să ofere locul opoziţiei constructive din Parlament, lui Dodon", a menţionat analistul politic Anatol Ţăranu.

Analistul politic Viorel Ciubotaru afirmă că Igor Dodon ar putea refuza această funcţie: "Nu este clar până la sfârşit care este finalitatea acestui proces. Această hotărâre ţine de acea poziţie pe care o ocupă Partidul Comuniştilor. Însăşi comportamentul lui Reşetnicov nu intră în cutuma parlamentară. Această demitere este o acţiune post-factum, este o continuare a divorţului dintre Alianţa de guvernare şi opoziţia comunistă. Cred că Dodon o să refuze acesta funcţie".

Analistul politic Victor Gurău este de părere că această decizie este o tentativă de a se face presiuni asupra opoziţiei. "Era de aşteptat că acest procedeu să se întâmple pentru că, în condiţiile create, nu putem vorbi de nişte acţiuni legale. Sunt nişte acţiuni mai mult ad-hoc care încearcă să pună presiuni pe opoziţia parlamentară. Este clar că acest loc îi va reveni unui deputat din grupul socialiştilor, pentru a încerca să-i dea o mască de bună. Acest post ar putea să-i revină doamnei Greceanîi, ca un cadou de 8 martie", a spus Gurău.

În timp ce în jurul demiterii lui Artur Reşetnicov din funcţie există diverse opinii şi presupuneri, fostul vicespeaker mulţumeşte, la propriu, deputaţilor pentru că au votat pentru demiterea sa din funcţie. Acesta argumentează că nu avea nicio plăcere să stea în funcţie într-un Legislativ ilegal şi mai mult, alături de uzurpatorii puterii.

Potrivit acestuia, PCRM va înainta o altă persoană în această funcţie, însă, într-un alt Legislativ, care, spune Reşetnicov, nu va fi ilegal.

Mai mult, comunistul acuză Alianţa pentru Integrare Europeană că este una dictatorială, iar liderii acesteia sunt nişte criminali.

Amintim că proiectul privind demiterea lui Artur Reşetnicov din funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului a fost înaintat de liderul fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ. Acesta şi-a argumentat solicitarea prin faptul că Reşetnicov lipseşte de la şedinţele în plen şi foloseşte maşina de serviciu în scopuri personale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor