ONU respinge cea mai recentă ofertă a Iranului pentru o anchetă nucleară
alte articole
Agenţia nucleară a ONU a refuzat joi o ofertă din partea Iranului de a vizita zona Marivan, spunând că accesul nu va ajuta la progresul anchetei sale cu privire la activitatea suspectă a Teheranului legată de fabricarea de arme atomice.
Iranul a declarat încă din 2012 că experţii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) sunt liberi să viziteze Marivan, o zonă lângă graniţa cu Irakul, unde agenţia suspecta iniţial că s-ar derula cinci experimente controversate legate de detonare unei încărcături nucleare. Acele suspiciuni iniţiale nu s-au dovedit a fi reale însă, recent, atenţia AIEA s-a îndreptat către Parchin, la sud-est de Teheran.
Diplomaţii au declarat că, în urmă cu doi ani, Iranul a sugerat prima dată o vizită la Marivan şi nu la Parchin, dar agenţia a refuzat în repetate rânduri orice compromis. Totuşi, joi părea să fie pentru prima dată când AIEA a vorbit în public despre aceste lucruri, probabil într-un gest de exasperare în legătură cu lipsa progresului anchetei sale, care a început în urmă cu peste un deceniu.
“Agenţia a explicat clar Iranului – în mai multe ocazii – că o oferta de a vizita Marivan nu ajută la abordarea temerilor specifice legate de experimentele foarte controversate desfăşurate pe scara mare”, susţine instituţia.
Deşi ancheta AIEA se desfăşoară separat de noile discuţii prelungite dintre Iran şi cele şase puteri mondiale care urmăresc să reducă capacitatea tehnică a Iranului de a produce arme nucleare, un eventual eşec al acesteia ar spulbera speranţele pentru încheierea unui acord în cadrul discuţiilor, SUA susţinând că o înţelegere poate fi încheiată doar dacă AIEA este satisfăcută de anchetă şi de rezultatele sale finale.
Teheranul neagă că urmăreşte construirea de arme nucleare şi susţine că acuzaţiile sunt bazate pe dovezi falsificate, care provin în principal dinspre SUA şi Israel.
Tot joi, şeful AIEA, Yukiya Amano, a cerut membrilor cheie ai organizaţiei să ofere 4,6 milioane de euro în fonduri suplimentare, necesari pentru continuarea monitorizării unui acord preliminar care restricţionează temporar programele nucleare ale Iranului, în timp ce părţile implicate lucrează la un acord pe termen lung.