ONU avertizează: Risc de inundaţii în Europa Centrală şi de Est. Moldova nu va fi o excepţie spun specialiştii

(photos.com)
Tatiana Chiriac
24.02.2012

Regiunile din centrul şi estul Europei, paralizate de zăpezi şi de frig iarna aceasta, riscă să se confrunte cu grave inundaţii în primăvară, avertizează Agenţia ONU pentru reducerea riscurilor de catastrofă, informează AFP.

Temperaturile în Bulgaria şi România vor creşte în următoarele zece zile, astfel că gheaţa de pe Dunăre se va topi, atrage atenţia SIPC (Strategia Internaţională a ONU pentru Reducerea Riscurilor).

„Deşi mii de persoane încă sunt blocate de zăpezi în Şerbia şi Bulgaria, există semnale că ar putea avea loc inundaţii devastatoare”, afirmă Margareta Wahlstrom, o reprezentantă specială a ONU.

Potrivit MEDIAFAX, recentul val de frig şi ninsorile masive din Europa s-au soldat cu peste 600 de morţi.

„Autorităţile din aceste ţări, Crucea Roşie, organizaţiile naţionale pentru reducerea riscurilor catastrofelor trebuie să ia măsuri pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti în momentul inundaţiilor”, a declarat Denis McClean, un purtător de cuvânt al SIPC.

Cu toate acestea după inundaţiile din 2010, care au avut loc în Republica Moldova, digurile n-au mai fost consolidate, iar ninsorile abundente din această iarnă iscă frica unor inundaţii de proporţii.

Ninsori mari au mai fost, nămeţi care se întreceau cu casele oamenilor în înălţime a mai văzut şi Europa, însă oamenii din R.M. sunt îngrijoraţi. Se tem că după seceta din toamna trecută, îşi vor pierde casele sub ape.

În acelaşi timp, e regretabil că unii oameni, care au primit case noi sau bani, se încăpăţânează şi nu vor să plece din zonele de risc, din imediata apropiere a râului Prut.

Semne de alarmă există, chiar dacă premierul Vlad Filat a solicitat pe 13 februarie, să fie întreprinse „măsuri pentru evitarea consecinţelor ce ar putea avea loc”.

Primarul satului Nemţeni afirmă că, după inundaţiile din 2010, digurile n-au mai fost întărite. Primarul din Cotul Morii se teme că sătenii îşi vor pierde unica lor sursă de existenţă - pământul.

Specialiştii recunosc că siguranţa raioanelor din nordul republicii depinde de „banii alocaţi în acest scop”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor