Onţanu a încercat să scape de "Beciul Domnesc". Instanţa i-a spus "NU"

Acuzat de fapte de corupţie şi aflat în arest preventiv din 25 martie, primarul suspendat al sectorului 2, Neculai Onţanu, nu a reuşit să scape de "Beciul Domnesc".
Neculai Onţanu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
26.04.2016

Primarul suspendat al sectorului 2, Neculai Onţanu, va rămâne în arest preventiv pentru încă 30 de zile în dosarul în care este acuzat că a primit mită un teren de 1.500 mp, situat pe strada Barbu Văcărescu din Bucureşti, teren care, ulterior, ar fi fost vândut fostului preşedinte UNPR, Gabriel Oprea, au decis luni magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa supremă a respins astfel contestaţia depusă de Neculai Onţanu la decizia dată pe 15 aprilie de Curtea de Apel Bucureşti prin care i-a fost prelungită şederea la "Beciul Domnesc".

În arest preventiv vor române şi avocata Loredana Radu şi secretarul Consiliului Local al sectorului 2, Toma Şutru, acuzaţi la rândul lor de complicitate la luare de mită şi spălare de bani, respectiv luare de mită.

Dosarul lui Onţanu

Procurorii DNA acuză că, în perioada 2006 - 2007, Neculai Onţanu a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.

După emiterea titlului de proprietate, Neculai Onţanu a primit o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare - cumpărare fictive către suspecta Radu Loredana Claudia şi o altă persoană, interpuşi indicaţi de edil.

În baza acestei solicitări, la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la acelaşi notariat public, două contracte de vânzare - cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă şi asupra unei suprafeţe de 1.000 mp din acelaşi lot către suspecta Radu Loredana Claudia.

Preţul prevăzut în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu preţuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (preţ total 250.000 euro).

În contractul încheiat cu Radu Loredana Claudia a fost prevăzut un preţ de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preţ total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menţionat în ambele situaţii că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferenţa s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului.

În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onţanu Neculai, la indicaţia acestuia.

Suprafaţa de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea inculpatului Neculai Onţanu şi avea o valoare de piaţă de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacţiilor fictive.

Terenul primit de Loredana Radu ca mită pentru Onţanu a fost revândut lui Gabriel Oprea cu un preţ de şapte ori mai mic decât valoarea pieţei, reiese din referatul prin care procurorii DNA cer arestarea preventivă a liderului interimar al UNPR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor