Oltchim: Protestele au încetat, după anunţul plătirii salariile restante

Angajaţii de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au decis să suspende protestele marţi, imediat după ce au fost anunţaţi că restanţele salariale pentru luna septembrie le vor fi achitate joi. Pe de altă parte, cei şase muncitori aflaţi în greva foamei continuă acţiunea şi susţin că vor renunţa doar după o discuţie cu Victor Ponta.
Combinat industrial (MARIO LAPORTA / AFP / GettyImages)
Liviu Şerbănescu
14.11.2012

Angajaţii de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au decis să suspende protestele marţi, imediat după ce au fost anunţaţi că restanţele salariale pentru luna septembrie le vor fi achitate joi. Pe de altă parte, cei şase muncitori aflaţi în greva foamei continuă acţiunea şi susţin că vor renunţa doar după o discuţie cu Victor Ponta.

"Pot spune că protestele au fost suspendate începând de astăzi (n.r. - miercuri) după ce conducerea a informat că în cursul zilei joi vor fi achitate salariile pentru luna septembrie, iar până la sfârşitul lunii cele aferente lunii octombrie. De asemenea, vor fi plătite şi drepturile cu privire la concediul de odihnă şi s-au virat în conturile CAR-ului suma de 6 miliarde lei vechi pentru nevoile oamenilor. Aşa că deocamdată am oprit protestul, dar nu şi greviştii foamei, cei şase declarând la unison că vor renunţa la această formă de protest numai după o discuţie cu Victor Ponta", a precizat miercuri liderul interimar al Oltchim, Corneliu Cernev.

În faţa pavilionului administrativ, aproximativ 300 de salariaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat miercuri pentru a treia zi consecutiv. Ei au cerut ca premierul Victor Ponta să vină să le explice de ce Guvernul nu şi-a onorat promisiunile.

La începutul şedinţei de guvern de miercuri, ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu a anunţat că restanţa salarială aferentă lunii septembrie pentru angajaţii Oltchim va fi achitată începând de joi, iar restanţele pe octombrie vor fi plătite la finele lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie, precizând că vor fi repornite încă trei secţii ale combinatului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor