Olguţa Vasilescu le dă veşti triste bugetarilor: Să uite de al 13-lea salariu până în 2022

Bugetarii obişnuiţi să primească cel de-al treisprezecelea salariu pot uita de el. Cu bugetul greu încercat de pensii speciale, măriri de salarii etc., Guvernul nu le va acorda acest beneficiu nici anul acesta şi nici în următorii ani.
Olguta Vasilescu(Ministrul Muncii si Justitiei Sociale), (Florin Chirila/Epoch Times)
Ana Ion
27.08.2017

Guvernul nu va acorda bugetarilor cel de-al 13-lea salariu şi nici a 13-a pensie, pe motiv că preferă să împartă banii pe 12 luni pentru toată lumea, a anunţat duminică ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, relatează Hotnews.

''Este exclus să acordăm al 13-lea salariu, pentru că avem deja o lege a salarizării în vigoare care are ca şi termen de implementare definitivă anul 2022 şi până atunci nu se pune problema să fie al 13-lea salariu, deşi creşterile sunt foarte mari. În ceea ce priveşte a 13-a pensie, a fost cerută în spaţiul public de câteva organizaţii de pensionari, preferăm însă ca banii pe care îi avem să îi împărţim pe 12 luni pentru toată lumea, nu să începem cu astfel de discuţii, gen a 13-a pensie'', a declarat ministrul Muncii la Antena 3.

Reamintim că, potrivit Opoziţiei, bugetul e în "pioneze". Astfel, avem un deficit bugetar de 3 ori mai mare decât cel pentru perioada similară din anul precedent, cheltuielile bugetare au explodat, avem o gaură de 8 miliarde la încasarea TVA (anunţată chiar de vicepremierul Ciolacu), investiţiile străine directe sunt la cel mai scăzut nivel de mulţi ani încoace, ceea ce ar explica neacordarea celui de al 13-lea salariu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor