Oferta secundară de vânzare a 15% din Transelectrica a fost subscrisă în totalitate
alte articole
Oferta secundară de vânzare, a 15% din titlurile Transelectrica, a fost subscrisă în totalitate, cel mai mare interes fiind înregistrat în rândul micilor investitori.
Aceştia au subscris titlurile oferite în proporţie de peste 202%.
Marii investitori, care au avut la dispoziţie 90% din acţiunile scoase la vânzare, au subscris doar 87% din tranşa alocată.
Pragul care trebuia depăşit pentru ca oferta să fie considerată un succes era subscrierea a 70% din titlurile oferite spre vânzare. Ştacheta a fost doborâtă marţi în jurul orei 13.00.
Oferta a început la data de 14 martie şi se va încheia marţi la ora 17.00.
Vânzarea pachetului de 15% din titlurile transportatorului de energie face parte din măsurile asumate de Guvern în faţa FMI. Urmează un proces similar de privatizare a 15% din acţiunile Transgaz până la jumătatea anului.
Vara trecută, procesul de vânzare a 9,84% din Petrom a eşuat, întrucât investitorii nu au subscris minimim 80% din acţiuni, care era pragul din acea ofertă.