ODIP: Tinerii trebuie să poată vota de la 16 ani
alte articole
„Considerăm că în Republica Moldova se acordă prea puţin timp şi prea puţină importanţă tinerilor, drept exemplu servind chiar şi aceste campanii electorale. Am auzit despre pensii mai mari, despre drumuri mai bune, despre lupta cu corupţia, despre orice în afară de burse, cămine şi un viitor mai bun pentru tineri. Ulterior constatăm că statul se plânge de exodul masiv al tinerilor din Republica Moldova”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul ODIP, Vlad Bileţchi.
Acesta a ţinut să atenţioneze că, în asemenea ritm, tinerii vor continua să plece, întrucât lor nu li se oferă nimic, nu s-a mărit bursa, numărul de locuri la buget, scutirile de taxe şi impozite pentru tinerii angajaţi, astfel că nu se întâmplă nimic favorabil pentru ca un tânăr să fie cointeresat să rămână să activeze în Moldova.
În acest sens, tânărul unionist, făcând trimitere la experienţa altor state, cum ar fi Austria, Argentina, Bosnia şi Herţegovina, Brazilia, Cuba, Estonia, Etiopia, Germania etc., care au adoptat votul de la 16 ani, a menţionat că acest lucru ar pune în evidenţă interesul partidelor pentru a promova politici de tineret şi instrumente de cointeresare a tinerilor din RM iar, ulterior, aceste partide ar începe să privească tinerii ca pe nişte alegători.
„Însuşi Consiliul Europei a cerut statelor membre încă din iulie 2011 să studieze oportunitatea coborârii vârstei dreptului de vot la 16 ani. Avem susţinerea mai multor profesori de drept, care activează în domeniu, inclusiv în CSM, CSJ, judecători de la Curtea Constituţională, care şi-au manifestat deschis, momentan doar declarativ, acest deziderat, că ar fi bine ca tinerii să voteze de la 16 ani”, a adăugat preşedintele ODIP.
În continuare, urmează ca tinerii să adune „semnături pentru acest obiectiv, vom crea şi o platformă on-line unde fiecare tânăr, indiferent de vârstă, va putea semna pentru ca la viitorul scrutin, acesta să aibă dreptul să voteze de la vârsta de 16 ani”.
Dreptul la vot al tinerilor începând cu vârsta de 16 ani îi va ajuta pe aceştia să se integreze în societate pentru că vârsta de la care ar trebui să se voteze „trebuie să fie divizibilă la durata mandatului”, consideră Bileţchi, conform privesc.eu.
„Dacă tot vorbim de drepturi şi libertăţi, atunci este de menţionat faptul că acestea trebuie să fie corelative, fiecărui drept să-i revină şi o obligaţie, iar în RM există o disconcordanţă. Tânărul începând de la 16 ani poate fi supus răspunderii penale, se poate încadra în câmpul muncii, poate fonda o familie, dar nu poate să voteze. Cu ce este mai specific dreptul la vot decât angajarea în câmpul muncii”, a conchis liderul ODIP.