Obama: Populaţia Ucrainei nu trebuie să aleagă între Est şi Vest, dar un răspuns trebuie dat Rusiei
alte articole
SUA nu privesc situaţia din Ucraina prin prisma confruntării între Est şi Vest şi pledează ca această fostă republică sovietică să aibă relaţii bune deopotrivă cu Rusia şi Europa, a declarat preşedintele Barack Obama, într-un interviu apărut luni în publicaţia olandeză Volkskrant.
Interviul este prilejuit de vizita liderului de la Casa Albă în Olanda, unde a sosit luni dimineaţă, pentru discuţii care vor fi dominate de criza ucraineană şi care ar putea duce la excluderea Rusiei din G8, clubul celor opt naţiuni cel mai puternic industrializate din lume, ca represalii pentru alipirea Crimeii.
Liderii G7 se reunesc luni seara la Haga, la iniţiativa preşedintelui Obama, în marja unui summit pe tema securităţii nucleare, în timp ce forţele ruse au preluat, în zori, controlul - prin asalt - asupra încă unei baze ucrainene în peninsula Crimeea.
'Statele Unite nu consideră Europa un câmp de luptă între Est şi Vest', - a spus Obama, în acest interviu, citat de ITAR-TASS. 'De asemenea, noi nu privim situaţia din Ucraina ca pe un joc cu sumă nulă' (când victoria unei părţi se transformă în înfrângerea celeilalte - nota ITAR-TASS), a spus liderul american, subliniind că acest tip de gândire trebuia să fi dispărut odată cu încheierea războiului rece.
'Poporul ucrainean nu trebuie să aleagă între Est şi Vest. Dimpotrivă, este important ca Ucraina să aibă relaţii bune atât cu SUA şi UE, cât şi cu Rusia', a spus Obama reiterând că 'poporul ucrainean trebuie să decidă singur viitorul ţării'.
Preşedintele SUA consideră că acţiunile Rusiei în Ucraina sunt 'total inacceptabile'. 'Este important ca Rusia să înţeleagă: comunitatea internaţională nu recunoaşte încălcarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei', a mai spus preşedintele american, menţionând că decizia UE de a institui sancţiuni împotriva Rusiei este un 'pas important'.
'Săptămâna trecută am ordonat instituirea de sancţiuni împotriva unor sectoare-cheie ale economiei ruse', a afirmat liderul american, citat de ITAR-TASS, subliniind că toate aceste decizii nu au fost luate uşor. 'Pentru noi ar fi mai bine dacă nu s-ar merge atât de departe, dar un răspuns trebuie dat Rusiei', a spus şeful administraţiei de la Washington.