O nouă alianţă. PNL şi partidul lui Geoană au semnat un protocol de colaborare postelectorală

PNL şi PSRO şi-au dat mâna înainte de alegeri. Alina Gorghiu, Vasile Blaga şi Mircea Geoană au semnat un protocol de colaborare între partidele pe care le reprezintă.
Mircea Geoană. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
15.02.2016

PNL şi PSRO - partidul lui Mircea Geoană - au încheiat luni un protocol de colaborare post electorală. Deşi nu vor merge împreună la alegerile locale din 5 iunie, cele două partide au decis cum vor abordat lucrurile în continuare.

Potrivit acordului, PNL şi PSRO vor colabora la nivel local şi naţional pentru constituirea de majorităţi comune la nivelul tuturor consiliilor locale, judeţene şi ale municipiului Bucureşti după alegerile locale

Cele două partide vor semna, de asemenea, un protocol distinct pentru o alianţă post-electorală în vederea realizării unei majorităţi parlamentare, care să constituie şi să susţină viitorul Guvern.

"Cele două partide vor prezenta liste, candidaţi şi oferte electorale proprii la alegerile locale din iunie 2016, reflectând litera, spiritul şi intenţia strategică a prezentului Acord. După alegerile locale, cele două partide vor operaţionaliza prezentul Acord în negocierile pentru formarea majorităţilor PNL-PSRO şi a reprezentării corespunzătoare a celor două formaţiuni în toate funcţiile alese sau numite la nivel teritorial şi naţional.

În condiţiile organizării în două tururi a alegerilor pentru primari, cele două părţi se obligă să susţină în turul doi candidatul cel mai bine plasat al uneia dintre cele două formaţiuni semnatare ale prezentului Acord. PSRO şi PNL vor milita şi vor acţiona pentru alegerea primarilor în două tururi", se mai arată în documentul citat.

În termen de 21 de zile de la semnarea prezentului protocol, organizaţiile judeţene, de sector şi cea a Municipiului Bucureşti vor încheia protocoale similare la nivel local, prin identificarea modalităţilor concrete de colaborare.

Protocolul a fost semnat de copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, şi liderul PSRO Mircea Geoană.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor