O imensă “pată” bizară de apă caldă în Pacific a favorizat creşterea nivelurilor de ozon

O zonă întinsă de apă anormal de caldă în Oceanul Pacific a condus la niveluri ridicate de ozon deasupra Statelor Unite de Vest, potrivit descoperirilor cercetătorilor.

Pata, apărută din motive inexplicabile – care în punctul de maxim a acoperit aproximativ 9 milioane de kilometri pătraţi din Mexic până în Alaska – se presupune că a degradat în principal condiţiile din ocean. Dar un nou studiu arată că a avut un efect de durată şi asupra calităţii aerului.

“În final, totul se rezumă la această zonă, care a reprezentat cel mai neobişnuit eveniment meteorologic pe care l-am întâlnit în zeci de ani”, susţine un membru al echipei, Dan Jaffe de la Universitatea Bothell din Washington.

Pata de apă caldă din adâncimea Pacificului a fost descoperită încă din 2013 şi a continuat să se extindă pe parcursul anilor 2014 şi 2015. În timp ce a fost mai puţin observabilă în 2016, au existat câteva indicaţii care arătau că a persistat şi anul trecut.

Vasta zonă întinsă a fost corelată cu mai multe scăderi de populaţie a vietăţilor oceanului pe parcursul lui 2015, inclusiv moartea a câteva mii de lei de mare din California, care au murit de foame în apele cu temperaturi cu peste 3 grade Celsius deasupra mediei şi incidente de morţi pe scară largă a pasărilor marine din vestul SUA.

În aprilie 2015, efectele au putut fi observate, de asemenea, şi pe uscat, o scurtă perioadă de vreme ciudată în SUA fiind corelată cu temperaturile mari din ocean. Temperaturile crescute au provocat o înflorire masivă de alge toxice ce s-au întins pe întreaga Coastă de Vest a Americii.

“Chiar nu pot da o explicaţie clară pentru ce se întâmplă în acest moment”, afirma la sfârşitul lui 2015 ecologistul marin Jamie Jahncke din cadrul grupului de conservaţionişti Point Blue.

Jeff şi echipa acestuia au monitorizat nivelul de ozon din SUA încă din 2004 şi a observat o creştere bizară în 2015. S-au întrebat dacă evenimentele sunt datorate petei care ar fi putut provoca această amplificare a ozonului din acel an.

“Prima noastră reacţie a fost ‘uau, poate am făcut o greşeală. Am verificat senzorii să vedem dacă există o eroare în calibrare. Dar nu am putut găsi nicio greşeală”, susţinea Jaffe într-o declaraţie de presă.

“Apoi am verificat datele legate de ozonul din jurul Pacificului de Nord-Vest şi toată lumea a înregistrat creşteri în acel an”.

Pentru a vedea dacă există o legătură, echipa a întocmit o hartă cu durata de existenţă a petei cu detaliile imprevizibile, folosind mai mulţi sateliţi poziţionaţi pe întregul glob pentru a urmări fluctuaţiile de temperatură de la suprafaţa Oceanului Pacific între 2014 şi 2016.

Apoi au comparat evenimentele cu recordurile de temperatură de la suprafaţa mării care datau din 1910 şi ce au descoperit nu se aseamănă cu niciun fenomen natural întâlnit vreodată în înregistrări.

“Acest fenomen este cu totul nou”, declara pentru National Geographic, Chelle Gentenmann, membru al echipei de Cercetare a Pământului şi Spaţiului din Seattle.

“Din toate înregistrările, acest eveniment este fără precedent în magnitudine şi durată. Nu mai există aşa ceva în înregistrările istorice”.

Echipa a descoperit că efectele petei pe uscat – temperaturi mai mari, o pătură de nori mai redusă şi un aer mai calm – s-au îmbinat pentru a produce mai mult ozon. Până în iunie 2015 acest lucru a împins nivelul de ozon la un nivel cu 3 şi 13 părţi pe milliard mai ridicat decât media din zona nord-vestică a Americii.

Unele zone cu nivel de ozon deja ridicat, cum ar fi Salt Lake City şi Sacramento, au observat cum ozonul a fost împins peste limitele federale acceptate.

“Washington şi Oregon au fost centrul întregului fenomen datorită locaţiei rafalelor de aer”, explica Jaffe.

Cum afectează ceva din ocean nivelele de ozon?

În condiţii normale, briza de pe Coasta de Vest împinge stratul de apă caldă de la suprafaţa apei, departe de coastă. Asta îi permite stratului mai rece de dedesubt să îi ia locul, aducând nutrienţi vitali cu el şi balansând temperatura şi menţinând circulaţia curenţilor.

Dar echipa a descoperit că în momentul de maxim al petei, temperaturile ridicate de la suprafaţa oceanului au determinat aerul de deasupra să se încălzească şi să stagneze. Acest lucru a slăbit briza până în punctul în care nu a mai fost capabilă să împingă stratul cald de la suprafaţă, al Pacificului, departe de ţărm.

Iar fără o ridicare a apelor reci din straturile mai adânci ale Oceanuiui, temperaturile ridicate s-au menţinut şi - împreună cu o lipsă a norilor - a apărut reacţia chimică de producere a ozonului – prin distrugerea moleculelor de oxigen de către radiaţiile ultraviolete.

“Datorită acelui sistem de presiune ridicată de pe coastă, briza a fost mult mai scăzută decât în mod normal. Vântul împrăştie poluarea, dar când nu sulfă vântul, obţii o stagnare şi poluarea este mai mare”.

În timp ce creşterea nivelului de ozon a fost doar temporară, echipa susţine că ar trebui să privim acest lucru ca pe un avertisment pentru viitor – cercetătorii deja ştiau că există o legătură între temperaturile atmosferice ridicate şi producerea de ozon, dar acum ştim că temperaturile de la suprafaţa mării pot afecta acest lucru de asemenea.

Având în vedere că disfuncţii respiratorii serioase, inclusiv agravarea pneumoniei, astmul şi bronşita sunt cunoscute ca fiind cauzate de poluarea stratului de ozon, ar fi bine să fim pregătiţi pentru ziua când ceva asemănător petei se va ivi încă o dată.

Cercetarea a fost publicată în Geophysical Research Letters.