Nume grele pun tunul pe Brexit: Jacob Rothschild, George Soros şi George Osborne pictează Apocalipsa Brexitului

Brexitul polarizează britanicii tot mai mult. În ultimele zile, establishmentul aruncă tot mai mulţi aşi în jocul politic, de care s-ar putea să atârne soarta Europei.
George Soros. (BRENDAN SMIALOWSKI / AFP / Getty Images)
Andrei Popescu
21.06.2016

George Soros, omul care “a spart” Banca Angliei în 1992, este îngrijorat în privinţa bunăstării Marii Britanii.

Soros avertizează acum exact în privinţa devalorizării care l-a transformat în miliardar şi despre care acum consideră că ar putea fi dezlănţuită de Brexit.

Într-un articol de opinie pe care l-a scris în ziarul The Guardian, el a precizat că electoratul “subestimează în mod grotesc” adevăratele costuri ale ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, adăugând că va exista un “impact imediat şi dramatic asupra pieţelor financiare, asupra investiţiilor, asupra preţurilor şi locurilor de muncă”.

Soros prezice că lira sterlină va scădea “în mod abrupt”, văzând o scădere uriaşă de cel puţin 15% şi posibil mai mare de 20%, până sub pragul de 1,15 în faţa dolarului american. Luând în considerare tendinţa analiştilor de a face previziuni tot mai apocaliptice în privinţa consecinţelor unui eventual Brexit, se poate opina că este surprinzător faptul că Soros s-a oprit doar la atât.

În articolul său, Soros face o diferenţă între devalorizarea actuală şi cea din 1992 care l-a făcut şi mai bogat, susţinând că această devalorizare nu va fi “sănătoasă” cum ar fi fost cea din 1992 deoarece Bank of England nu va reduce ratele, dat fiind faptul că Marea Britanie are deja un mare deficit de cont curent şi dată fiind improbabilitatea ca de această dată devalorizarea să îmbunătăţească exportul.

Cu câteva zile în urmă, însuşi Jacob Rothschild, a declarat într-un alt articol de opinie pentru The Times că Brexitul ar putea genera haos şi probleme pentru Marea Britanie, cerând cetăţenilor britanici să voteze în cadrul referendumului din 23 iunie pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Ca şi Soros, lordul Rothschild, manifestând brusc o rară dovadă de îngrijorare, a cerut cititorilor să nu “rişte bunăstarea ţării noastre” şi că ţărilor europene le este “mai bine împreună”.

El a declarat că “în prezent ne bucurăm de faptul că suntem un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU şi suntem esenţiali pentru G8 şi Commonwealth. Dar diplomaţia, apărarea, mediul şi valorile noastre ale unei democraţii liberale vor fi expuse riscului. Nu văd niciun motiv bun pentru care ar trebui să acceptăm să jucăm un rol redus pe scena mondială”.

Conform ziarului The Telegraph, George Osborne “a refuzat să excludă suspendarea tranzacţiilor pe bursa din Londra dacă britanicii vor vota în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană. “Ameninţarea din partea Cancelarului, făcută luni seara într-un interviu cu postul de radio LBC, după închiderea pieţei, ar putea forţa reducerea preţului acţiunilor din Londra începând de marţi dimineaţa”, mai susţine ziarul britanic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor