“Nu am televizor acasă. Merg la prietena mea” - Ce mai inventează românii pentru a fenta interdicţia de a circula noaptea

(Epoch Times România)

Ministerul Afacerilor Interne a prezentat pe pagina sa de Facebook o serie de motive invocate de şoferi, pasageri sau pietoni pentru a justifica lipsa declaraţiei sau deplasarea în afara locuinţei în intervalul 23:00-05:00.

Reamintim că, luni, într-un efort de a reduce numărul mare de infectări şi decese zilnice cauzate de Covid, autorităţile au instituit o serie de măsuri, inclusiv carantinări ale unor oraşe sau comune, obligativitatea, la nivel naţional, a purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise şi închise sau restricţionarea circulaţiei pe timpul nopţii, cu unele excepţii. Evident, au apărut şi români care, pentru a nu respecta regulile, au inventat propriile lor excepţii.

Redăm câteva dintre motivele invocate de cetăţenii surprinşi pe stradă după ora 23:00:

1. - Nu am televizor acasă. Merg la prietena mea.

- Şi domnul din partea dreaptă?

- El are televizor, dar e stricat! Scrie şi în declaraţie.

2. Am avut declaraţia în mână, dar n-am fost atent o secundă şi am pierdut-o.

3. În declaraţie scrie să o completez când ies din casă. Eu de duminică nu am ajuns acasă.

4. Mă credeţi că scriu urât?

5. Vreau să văd ordinul de serviciu şi vă arăt şi eu declaraţia.

6. Nu vă mint, dom`ne, recunosc... m-a dat afară din casă. Ce era să fac?

7. Eu chiar vă căutam să vă spun că nu e corect de la ora 23.00. Măcar până la 12 noaptea să avem voie.

8. Pe cuvânt că intram în casă, dar mai am exact 500 de paşi şi mă premiază telefonul.

9. Merg la farmacie să-mi iau un medicament.

- Vă simţiţi rău?

- Nu, nu, dar ziceam să am în casă.

10. Am vrut să verific dacă vă faceţi treaba! Felicitări, domnilor!

Totodată, Ministerul Afacerilor Interne reiterează că motivele justificate pentru care se poate face deplasarea în afara locuinţei în intervalul orar 23.00-05.00 sunt următoarele:

- Interes profesional;

- Asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;

- Achiziţionarea de medicamente;

- Îngrijirea/însoţirea copilului şi/sau asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi;

- Deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

- Deces al unui membru al familiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne