Băluţă devine oficial candidatul PSD pentru Primăria Capitalei

Daniel Băluţă (Facebook)
Ana Ion
28.10.2025
Daniel Băluţă (Facebook)
Ana Ion
28.10.2025

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a primit, marţi, votul Consiliului Politic Naţional al PSD pentru a fi candidatul partidului la Primăria Capitalei, a anunţat marţi Sorin Grindeanu, după şedinţa conducerii partidului.

Organizaţia PSD Bucureşti l-a propus luni pe Daniel Băluţă drept candidatul partidului pentru Primăria Capitalei.

Băluţă va prelua, de asemenea, funcţia de preşedinte al PSD Bucureşti în locul Gabrielei Firea.

"Bucureştiul are nevoie să intre într-un proces de depanare, să fie pus pe picioare. (...) Bucureştiul nu este doar locul unde trăim, este casa noastră, oraşul părinţilor noştri, copiiilor noştri, ai tinerilor, precum şi ai celor care se zbat pentru a supravieţui, e oraşul tuturor.

Indiferent de etnie, vârstă sau statut social fiecare trebuie să se simtă parte a acestui oraş şi respectat, într-un oraş în care apă caldă şi căldura nu sunt un privilegiu ci normalitate", a citit Băluţă de pe foaie în conferinţa de presă ce a urmat şedinţei conducerii partidului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor