Noua ordine europeană: 47 de noi proiecte de apărare în curs de elaborare
alte articole
Parlamentarii britanici au avertizat de mult timp că introducerea planului pentru cooperare structurată permanentă în domeniul apărării (PESCO) este primul pas în direcţia creării unei armate UE.
Iar acum a ieşit la iveală faptul că blocul ia în considerare cumpărarea de echipamente militare capabile să transporte rachete, care să fie monitorizate de eurocraţii din Bruxelles, ca parte a 47 de noi proiecte militare aflate în curs de elaborare.
Un raport publicat de Berlin Morning Post a susţinut: “Un spital transferabil, un centru de logistică, un centru de pregătire comună pentru ofiţeri – acestea sunt doar 3 dintre cele 47 de propuneri pentru proiecte.
“În lunile iulie şi august erau doar aproximativ şapte proiecte, toate propuse de Bundeswehr (armata germană).
“Totuşi, în toamnă, planul pentru cooperare structurată permanentă în domeniul apărării a primit un impuls pentru scurt timp.
“Şi, în cazul în care Consiliul UE pentru Afaceri Externe şi Apărare ia o decizie în ceea ce priveşte PESCO, atunci 20 dintre cei 28 de membri probabil vor fi de acord, dacă nu mai mulţi. O lună mai târziu, în 11 decembrie, ei vor lua o decizia asupra primelor lor proiecte”.
Informaţiile au ieşit la iveală la doar câteva săptămâni după ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk a confirmat că doreşte crearea unei armate UE până la sfârşitul acestui an pentru a proteja graniţele blocului şi pentru a lupta împotriva “destabilizării de pe cuprinsul Europei”.
Preşedintele Consiliului European a cerut superstatului format din 28 de naţiuni să introducă PESCO pentru a proteja blocul de efectele crizei imigraţiei, de statele ostile aflate la graniţe şi împotriva forţelor care riscă să destrame blocul.
El a adăugat că UE ar trebui să fie pregătită să cheltuie sume mari de bani pentru acest proiect, care va veni cu propriile sedii centralizate şi planuri ambiţioase pentru misiunile militare ale UE în străinătate.
“Criza imigraţiei ne-a făcut pe toţi conştienţi de necesitatatea de a reconstrui controlul efectiv asupra graniţelor noastre externe, întrucât comportamentul agresiv al anumitor ţări din afara UE şi destabilizarea pe cuprinsul Europei ne-a făcut pe toţi conştienţi de necesitatea de a ne apăra teritoriul”, a precizat Tusk.
“Din acest motiv, dorim să lansăm PESCO până la sfârşitul acestui an. Pentru a ne proteja graniţele externe, trebuie să construim un model de finanţare durabilă şi eficientă, la o scară mai mare decât până acum”, a adăugat oficialul UE.
Tusk a mai cerut Parlamentului UE să protejeze “moştenirea” Europei.
“În al doilea rând, suntem o comunitate culturală, ceea ce nu înseamnă că suntem mai buni sau mai răi – pur şi simplu, suntem diferiţi de lumea din afară. Deschiderea şi toleranţa noastră nu înseamnă a renunţa la protejarea moştenirii noastre”, a declarat Tusk.