Noi probleme cu autostrada electorală a lui Victor Ponta

Inaugurat cu mare fast pentru a-i aduce voturi lui Victor Ponta, tronsonul autostrăzii Orăştie - Sibiu, prezintă noi fisuri.
. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)
Loredana Diacu
07.02.2016

Alţi 300 de metri din autostrada Orăştie - Sibiu sunt plini de crăpături, relatează gândul.info. Incidentul survine la nici trei luni de când alţi 200 de metri din autostrada electorală a lui Victor Ponta au fost demolaţi, după ce s-a descoperit apă la 10 metri sub asfalt.

Anul trecut, autorităţile au închis 22 de kilometri de autostradă în urma fisurilor apărute în carosabil, iar acum CNADNR anunţă că alţi 300 de metri care se află lângă zona demolată anul trecut sunt plini de crăpături, deşi traficul este închis din toamnă.

Potrivit CNADNR, noile crăpături au apărut în urma unor fenomene de tasare, iar pericolul de extindere este redus.

Lucrările de reconstrucţie vor începe spre finalul anului, având în vedere că abia în luna februarie urmează să fie organizată licitaţia pentru expertizarea celor 22 kilometri de autostradă.

Reamintim, în context, că fostul şef al CNADNR, Narcis Neaga a fost trimis în judecată la finele anului trecut, fiind acuzat de abuz în serviciu în legătură cu suspendarea abuzivă a unui contract de servicii privind "Supervizare Autostrada Orăştie – Sibiu" şi a plăţilor aferente acestuia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor