Noi dezvăluiri WikiLeaks: programul Highrise al CIA folosit pentru redirecţionarea mesajelor text
alte articole
Un program de hacking, ce aparent aparţine CIA, care permite redirecţionarea mesajelor de tip SMS este cel mai recent dispozitiv secret de spionare dezvăluit de WikiLeaks.
Numit “Highrise”, programul reprezintă cea mai recentă dezvăluire făcută în cadrul unei serii de documente publicate de WikiLeaks sub numele de “Vault7”.
Descris într-o declaraţie publicată de WikiLeaks ca o aplicaţie Android, programul Highrise oferă o funcţie de redirecţionare a mesajelor SMS.
WikiLeaks susţine că programul poate fi folosit de CIA pentru a comunica între “implanturi” [dispozitivele infectate] şi aşa-zisele posturi de ascultare.
Materialele publicate de WikiLeaks includ un document de 12 pagini, un ghid de utilizare pentru Highrise pentru care a fost creditat Centrul de Operaţiuni şi Informaţii al CIA. În document, programul este descris ca o aplicaţie Android pentru dispozitivele mobile care rulează versiunile 4.0 sau 4.4 ale sistemului Android.
Caracteristicile programului Highrise sunt descrise ca incluzând un canal de comunicare între un operator pe teren şi un post de ascultare, precum şi abilitatea de a autentifica comunicaţiile pe Internet.
Aplicaţia trebuie să fie accesată manual după ce este instalată pentru prima dată. După o repornire a dispozitivului, aplicaţia va rula automat, conform ghidului. Pe dispozitivul vizat, Highrise apare ca o aplicaţie cu numele TideCheck.
Parola pentru instalarea aplicaţiei este “inshallah”, conform documentelor, adică traducerea în limba arabă a expresiei “Cu voia lui Dumnezeu”.
WikiLeaks a început în luna martie să publice documente sub numele Vault7, detaliind exploatări pentru hacking despre care susţine că provin din interiorul CIA. Săptămâna trecută, WikiLeaks a publicat informaţii despre programul Bothan Spy, detaliind abilitatea de a fura parole şi de a spiona datele trimise în cadrul reţelelor.