„Nimeni nu vrea să se implice” - Companiile americane refuză să cumpere motorina lui Putin

Loturile de motorină rusească, care ar trebui să sosească în SUA în cadrul acordului dintre Donald Trump şi Vladimir Putin, sunt oferite de câteva săptămâni companiilor americane, dar niciuna nu a acceptat până acum să devină cumpărător, au declarat reprezentanţi ai sectorului energetic şi analişti pentru ziarul The Washington Sun - publicaţie înfiinţată recent de jurnalişti care şi-au pierdut locul de muncă în urma reducerilor masive de personal de la The Washington Post.
Administraţia Trump încearcă să convingă mediul de afaceri să participe la această tranzacţie. Însă toţi încearcă să se ţină cât mai departe de ea, a declarat pentru ziar un trader de pe Wall Street, referindu-se la discuţiile purtate cu reprezentanţii unor companii energetice de top.
„Nimeni nu vrea să se implice în asta, deoarece se tem de ce se va întâmpla în următoarea sesiune a Congresului. Nimeni nu vrea să fie târât într-un proces judiciar de lungă durată sau într-o serie de anchete, iar acest caz pare a fi un exemplu clasic tocmai al acestui lucru”, a declarat acesta, potrivit The Moscow Times
Se preconizează că democraţii vor obţine majoritatea în Camera Reprezentanţilor după alegerile din 3 noiembrie. Şi Senatul ar putea trece sub controlul lor. Aceştia au promis deja că vor desfăşura o anchetă şi au solicitat băncilor şi porturilor să păstreze toate documentele referitoare la tranzacţiile cu motorină rusească.
Democraţii şi unii republicani au avertizat, de asemenea, că achiziţia respectivă încalcă legea din 2022 privind interzicerea importului de resurse energetice ruseşti. Printre altele, din acest motiv, companiile nu doresc să-şi asume riscuri, afirmă sursele citate.
În prezent, trei petroliere se îndreaptă spre America, după ce au încărcat 140.000 de tone de motorină în portul Primorsk de la Marea Baltică. Unul dintre ele a indicat iniţial New Yorkul ca destinaţie, dar proprietarul său a declarat pentru Financial Times că, în prezent, nava „aşteaptă instrucţiuni, deoarece portul de descărcare nu a fost deocamdată confirmat”.
Celelalte două petroliere transmit semnalul „Coasta Atlanticului, în aşteptarea instrucţiunilor”. Unul dintre ele se află sub sancţiuni din partea UE, Regatului Unit şi Canadei, iar celălalt – din partea UE şi a SUA.
Rafinăriile ruseşti şi-au mărit capacitatea de procesare cu 25% la sfârşitul lunii octombrie, comparativ cu începutul lunii, după încheierea acordului cu Trump şi încetarea atacurilor asupra Ucrainei, a relatat Reuters, citând trei surse din industrie. Pauza a durat, însă, doar aproximativ două săptămâni – în noaptea de joi spre vineri, dronele Forţelor Armate ale Ucrainei au atacat rafinăria din Novokuybyshevsk, care face parte din grupul de rafinării „Rosneft” din Samara. Acum, companiile petroliere vor putea exporta aproximativ 80.000 de tone pe zi.
Rusia va exporta 510.000 de tone de motorină în octombrie şi 2,15 milioane de tone în noiembrie, a declarat vineri vicepremierul Alexander Novak.
Însă, având în vedere riscurile juridice, politice şi de reputaţie asociate tranzacţiei cu motorină a lui Trump, interesul din partea cumpărătorilor americani este deocamdată scăzut, chiar şi în rândul comercianţilor de pe „piaţa gri”, constată analiştii de la Rapidan Energy Group.