Companiile petroliere din SUA au câştigat 130 de miliarde de dolari din războiul din Iran

Companiile petroliere americane l-au susţinut pe Donald Trump în timpul alegerilor prezidenţiale dintr-un motiv bine întemeiat. Războiul din Iran, pe care îl poartă deja de opt luni, s-a dovedit extrem de profitabil pentru ele. Creşterea puternică a preţurilor la combustibil a făcut ca partea de rafinare a afacerilor lor să fie extrem de profitabilă – dar, în acelaşi timp, a generat nemulţumiri masive în rândul americanilor, care ar putea să-i „pedepsească” pe susţinătorii lui Trump la alegerile pentru Congres din noiembrie.
În perioada aprilie-septembrie, profitul cumulat al celor peste 50 de mari companii petroliere şi de gaze din SUA a depăşit 130 de miliarde de dolari, potrivit calculelor efectuate de The New York Times pe baza rapoartelor financiare pentru trimestrele II şi III.
Potrivit The Moscow Times, aceasta este o sumă de aproape trei ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului 2025, când au înregistrat profituri de sub 47 miliarde USD. Şi cu puţin mai puţin decât în trimestrele II şi III ale anului 2022, când companiile petroliere au înregistrat profituri de aproape 140 de miliarde de dolari pe fondul creşterii preţurilor după invazia rusă în Ucraina.
În schimb, americanii au cheltuit în plus aproape 148 miliarde USD pe benzină şi motorină în cele opt luni de război cu Iranul, potrivit unei analize realizate de Laboratorul de Soluţii Climatice al Universităţii Brown. Aceasta reprezintă aproape 1.130 USD pe gospodărie. Preţul de vânzare cu amănuntul al benzinei a crescut cu 41% începând cu 28 februarie, iar cel al motorinei – cu 72%.
În septembrie, preţul motorinei pe pieţele angro din Europa şi SUA a atins 220 USD pe baril, ceea ce reprezintă de peste două ori mai mult decât înainte de începerea războiului din Iran, în februarie. Deşi volumele de ţiţei exportate din Golful Persic au depăşit în septembrie-octombrie nivelul dinainte de război, produsele petroliere din regiune practic nu sunt exportate.
Conform estimărilor Băncii Rezervei Federale din Dallas, în ultimul an au fost scoase din funcţiune aproximativ 10% din capacităţile mondiale de rafinare a petrolului. Însă sectorul american şi european de rafinare a avut de câştigat, deoarece rentabilitatea sa a crescut semnificativ.
Un alt război a adus o contribuţie suplimentară: agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, care se află în al cincilea an, o obligă pe aceasta din urmă să lanseze atacuri asupra rafinăriilor ruseşti şi a infrastructurii petroliere. Din această cauză, Rusia a încetat exportul de benzină şi motorină, deşi exportul acesteia din urmă a fost reluat în a doua jumătate a lunii octombrie, după ce Donald Trump a încheiat un acord cu Vladimir Putin.
Însă Brian Mandell, vicepreşedinte executiv pentru marketing şi afaceri comerciale al companiei americane de rafinare a petrolului Phillips 66, nu se aşteaptă ca acest acord să uşureze semnificativ situaţia de pe piaţă, notează Financial Times.