Nicuşor Dan: Riscul unei guvernări în jurul PSD - să atace statul de drept

Dacă PSD va ajunge la guvernare după alegeri, există riscul major să ne reîntoarcem într-un regim al bunului plac în care fiecare ales să facă ce vrea el fără să dea socoteală, este de părere liderul USR Nicuşor Dan.
Nicusor Dan (Mihut Savu / Epoch Times)
Andrei Pricopie
07.12.2016

Există riscul ca o guvernare PSD să atace puţinele progrese pe care România le-a făcut în direcţia statului de drept, a declarat marţi seară, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan.

"Nu credeam, sincer, că, cu două săptămâni înainte de alegeri, un satelit al PSD-ului (referire la PRU - n.r.) o să vină şi o să propună în campanie electorală amnistie penală şi fiscală. Iată că lucrul ăsta s-a întâmplat, iată că PSD-ul nu a negat, deci există riscul major ca, în varianta în care vom avea o guvernare în jurul PSD-ului, să ne reîntoarcem într-un regim al bunului plac în care fiecare ales să facă ce vrea el fără să dea socoteală", a precizat Nicuşor Dan, citat de Agerpres.

Liderul USR a reiterat faptul că partidul pe care îl reprezintă exclude "orice formă de susţinere" a unui viitor Guvern din care face parte PSD.

"În momentul de faţă, ca politică reală există două opţiuni: un guvern în jurul PSD-ului sau un guvern în jurul lui Dacian Cioloş, care, în urma anului de guvernare, are o susţinere populară. Ne-am exprimat opţiunea fermă pentru a doua variantă. Am spus că nu vom face însă nicio alianţă cu alte partide care vor susţine acelaşi prim ministru. Este exclusă, din punctul nostru de vedere, orice formă de susţinere a unui guvern din care face parte PSD", a punctat Nicuşor Dan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor