Nicuşor Dan nu crede că Bolojan trebuie să demisioneze dacă CCR respinge legea vizând pensionarea magistraţilor

Nicuşor Dan
Loredana Diacu
26.09.2025
Nicuşor Dan
Loredana Diacu
26.09.2025

Preşedintele Nicuşor Dan este de părere că nu este cazul ca premierul Ilie Bolojan să demisioneze dacă pachetele de reformă vor fi declarate integral sau parţial neconstituţionale de către Curtea Constituţională (CCR).

Dreptul nu este o ştiinţă exactă, a explicat Dan, joi, 25 septembrie, când a fost întrebat la Digi despre oportunitatea unei demisii a lui Bolojan în ipoteza că CCR-ul va declara neconstituţionale pachete de reformă asumate de Guvern.

„Eu am făcut vreo patru sau cinci obiecţii, sesizări de neconstituţionalitate. Una mi-a fost admisă, una mi-a fost respinsă. Curtea Constituţională a apreciat altfel decât am apreciat eu. E democraţie, da. Dreptul nu este o ştiinţă, nu este chiar matematică, e o chestiune de a interpreta nişte texte care sunt scrise în limbajul natural, în limbajul natural poţi să ai ambiguităţi”, a afirmat Nicuşor Dan, citat de Ziare.com, la Digi 24.

El a apreciat că, în acest caz „a fost o absolută bună-credinţă a Guvernului şi a coaliţiei”.

„Dar se întâmplă, în viaţă, în ştiinţa juridică, ca ceea ce tu crezi că este legal şi constituţional să nu fie. Se mai întâmplă, nu e absolut nimic”, a spus Nicuşor Dan.

Întrebat despre tensiunile din coaliţie, preşedintele României a răspuns că toţi partenerii sunt „extrem de rezonabili” şi că informaţiile ajunse în spaţiul public exagerează situaţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor