Nicuşor Dan nu are încă "o imagine clară" a operaţiunii "CG" care a culminat cu anularea alegerilor / Ce promite preşedintele


Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, miercuri seară, în interviul de la TVR, că nu are încă o "imagine clară" a ceea ce s-a întâmplat în noiembrie anul trecut, moment care a culminat cu anularea alegerilor prezidenţiale de către Curtea Constituţională.
"În intervalul care s-a scurs de atunci mi se pare că nu doar în România, dar la nivel european, faptul că există un război hibrid al Rusiei, care înseamnă atacuri cibernetice pe de o parte, pe de altă parte campanii masive de dezinformare, devine tot mai cunoscut şi tot mai evident. Adică avem rapoarte ale NATO, avem rapoarte ale Marii Britanii, avem rapoarte ale Uniunii Europene, ale Spaniei, ale Italiei, ale Franţei, toate vorbind de influenţe de campanie întregi de dezinformare şi de slăbire a democraţiei, pe care Rusia le face în fiecare din aceste ţări europene", a declarat Nicuşor Dan, citat de Agerpres.
Şeful statului a anunţat că atunci când va exista claritate privind acest subiect va informa publicul.
"În momentul acesta nu pot să spun că am imaginea clară faţă de ce s-a întâmplat în noiembrie. Există bineînţeles nişte investigaţii ale Parchetului. Mai este nevoie de timp. Într-un termen rezonabil din momentul acesta, o să ies public, aşa cum am promis, ca să facem o imagine a evenimentului din noiembrie inclusă în perspectiva generală a războiului hibrid al Rusiei în Europa", a anunţat Nicuşor Dan.
În prezent, fostul prezidenţiabil pro-rus Călin Georgescu este judecat pentru declaraţiile rasiste, pro-legionare şi pro-fasciste. Acuzaţiile mult mai grave, care se referă la lovitura de stat pe care CG ar fi plănuit-o cu gruparea paramilitară de mercenari a lui Horaţiu Potra, apropiată de Rusia, sunt încă în curs de investigare la Parchetul General.