Nicuşor Dan: Mi-am petrecut noaptea în stradă, împreună cu ambasadorul Marii Britanii
alte articole
Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, şi liderul Uniunii Salvaţi România, Nicuşor Dan, au dormit noaptea trecută în stradă, pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la „problemele groaznice” cu care se confruntă oamenii fără adăpost în Bucureşti şi nu numai.
„Mi-am petrecut noaptea în stradă. Împreună cu ambasadorul Marii Britanii în Bucureşti, domnul Paul Brummell, şi alţi 25 de oameni, mulţi dintre ei angajaţi ai ambasadei sau voluntari britanici. În saci de dormit, pe asfalt mai întâi şi apoi, adăpostiţi de ploaie, într-un cort. Oricum, în condiţii mult mai bune decât oamenii fără adăpost.
Am dorit, la invitaţia Asociaţiei Casa Ioana, să atragem atenţia asupra problemelor groaznice pe care le au oamenii fără adăpost în Bucureşti şi nu numai. Indiferent de cauzele care i-au dus pe aceşti oameni în stradă, noi trebuie să arătăm solidaritate cu ei.
Administraţia trebuie să ofere acestor oameni măcar servicii minimale privind adăposturi de noapte, îngrijire medicală şi consiliere psihologică şi, la fel de important, servicii de reconversie profesională pentru ca aceşti oameni să aibă şansa să-şi găsească un loc de muncă”, a scris sâmbătă, pe contul său de Facebook, Nicuşor Dan.