Nicuşor Dan: Guvernul Grindeanu va fi condus tot de Dragnea, din Kiseleff

Uniunea Salvaţi România nu susţine viitorul Guvern PSD condus de Sorin Grindeanu, a fost mesajul clar transmis de Nicuşor Dan, liderul formaţiunii.
Nicuşor Dan
Nicuşor Dan (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Uniunea Salvaţi România va vota împotriva învestirii Guvernului PSD chiar dacă acesta este condus de Sorin Grindeanu, a anunţat vineri, pe pagina sa de Facebook, preşedintele USR Nicuşor Dan.

"Respectăm votul alegătorilor, dar nu credem că PSD s-a schimbat şi vedem acest lucru în fiecare zi în Parlament. Guvernul va fi condus tot de Liviu Dragnea, dar de la sediul partidului, din Kiseleff.

Aşa cum facem deja în Consiliul General, vom vota proiectele bune propuse de Guvern, le vom respinge pe cele proaste şi vom lupta împotriva celor dăunătoare, prin toate mijloacele", a declarat Nicuşor Dan.

Pentru proiectele pe care le-a prezentat în campania electorală, preşedintele USR susţine că va căuta susţinere la toate partidele politice parlamentare.