Nicuşor Dan: Aş paria că Republica Moldova va fi membră UE în trei ani

Nicuşor Dan (Administraţia Prezidenţială)
Loredana Diacu
30.09.2025
Nicuşor Dan (Administraţia Prezidenţială)
Loredana Diacu
30.09.2025

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi, la Timişoara, că Republica Moldova ar putea deveni membră a Uniunii Europene în următorii trei ani, subliniind atât determinarea autorităţilor şi a cetăţenilor moldoveni, cât şi sprijinul unanim al statelor membre.

Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei „Europa la răscruce – Securitate, Prosperitate şi Viitorul Nostru Comun”, unde Nicuşor Dan a participat la o sesiune de întrebări moderate de primarul Dominic Fritz. Întrebat dacă Moldova este pregătită pentru aderare, preşedintele a răspuns:

„Sunt convins, aş paria că în trei ani Moldova va fi parte a Uniunii Europene. În pofida dificultăţilor majore, cum este creşterea de cinci-şapte ori a preţului gazelor, determinarea administraţiei şi a majorităţii cetăţenilor de a urma drumul european este clară. În acelaşi timp, în Uniunea Europeană există consens pentru integrarea Moldovei, cu condiţia respectării criteriilor”, a declarat şeful statului, citat de Agerpres.

Nicuşor Dan a precizat că România va continua să joace un rol important în procesul de aderare, în special pe domenii precum securitatea cibernetică sau pregătirea pentru accesarea fondurilor europene. „Ori de câte ori ni se va cere sprijinul, experţii români vor lucra alături de autorităţile moldovene”, a adăugat el.

În ceea ce priveşte recentele alegeri din Republica Moldova, preşedintele le-a catalogat drept „o chestiune foarte serioasă”, menţionând că a urmărit îndeaproape procesul electoral. El a reamintit că autorităţile de la Chişinău au fost nevoite să contracareze tentative de fraudă şi atacuri cibernetice atribuite Rusiei, care vizau inclusiv infrastructura Comisiei Electorale Centrale.

„Rezultatul alegerilor este încurajator. Dacă Moldova ar fi ajuns sub influenţa Rusiei, consecinţele ar fi fost dramatice – atât pentru securitatea regională, cât şi pentru România şi Ucraina”, a subliniat Dan.

Întrebat de ce Republica Moldova a reuşit să reziste mai bine atacurilor hibride decât România, acesta a explicat că autorităţile de la Chişinău au fost mai bine pregătite: „Se aşteptau la intervenţii ruseşti, mai ales la referendum, şi acolo unde nu au avut resurse au cerut şi au primit ajutorul partenerilor europeni.”

În schimb, a spus preşedintele, România a fost „luată prin surprindere” de amploarea şi viteza operaţiunilor desfăşurate în sprijinul candidatului Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din 2024.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor