Nicuşor Dan, alături de şeful NATO: Vor fi aduse capacităţi militare suplimentare pe Flancul Estic / Ce este Santinela Estului

Preşedintele Nicuşor Dan a sumarizat miercuri, într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, subiectele atinse în cadrul discuţiilor tete-a-tete de la Palatul Cotroceni.
Ce a discutat Nicuşor Dan cu şeful NATO
"În primul rând, îi urez bun venit în România Secretarului General al NATO, Mark Rutte! Este prima vizită în această calitate în România şi mă bucur să îi urez bun venit în România.
Am avut o discuţie foarte productivă. Ţin să menţionez că în aceste zile, în special mâine, NATO şi România organizează împreună Forumul NATO pentru Industrie, cu câteva sute de companii din industria de apărare care participă, un eveniment care se organizează o dată la doi ani şi suntem fericiţi că îl organizăm în România.
Legat de NATO şi de apărare, România implementează Strategia Naţională pentru Industria de Apărare, asta înseamnă 2024-2030, asta înseamnă că luăm foarte în serios revigorarea acestei zone economice. Avem o tradiţie în care nu am avut cel mai bun management în ultimii ani, dar pe care în acest context suntem nevoiţi şi o vom revigora.
Am avut o discuţie despre situaţia de securitate în spaţiul euroatlantic şi colaborarea pe care trebuie să o avem în acest context.
Am discutat despre necesitatea majorării cheltuielilor de apărare, după cum ştiţi asta a fost concluzia Summitului de la Haga.
Am discutat despre Ucraina şi despre cum vom continua ajutorul pentru Ucraina.
Am discutat despre Santinela Estului, care este programul NATO pentru apărare aeriană a Flancului Estic, deci, inclusiv a României, nu numai partea de drone, ci un întreg program de apărare aeriană coerentă pe tot Flancul de Est.
Şi, în acest context, am discutat despre capacităţile militare suplimentare care vor fi aduse pe întreg Flancul Estic, deci, inclusiv în România.
Din partea României, am menţionat că ţara noastră va continua să investească în consolidarea capabilităţilor sale militare.
Am vorbit puţin de zona Mării Negre, în care România are un interes particular de securitate în ceea ce priveşte Flancul Estic.
Am vorbit, de asemenea, de ameninţările hibride şi de modul în care putem să colaborăm cu privire la acestea. Am reafirmat faptul că România îşi va îndeplini obligaţiile pe care şi le-a asumat, va continua să fie un furnizor de securitate şi de ţară care contribuie la securitatea euroatlantică şi, ca o concluzie a acestor discuţii, îl invit pe domnul Secretar General să continue.
Concluzia este că ţara noastră are aliaţi şi că este protejată în mod corespunzător faţă de orice fel de potenţială ameninţare."
Întrebările presei
Jurnalist: Ceea ce s-a întâmplat cu retragerea a sute de militari de pe teritoriul ţării noastre a fost privit cu îngrijorare, şi unii au considerat chiar că este o invitaţie pentru Rusia. De aceea, aş vrea să vă întreb cum a văzut NATO această schimbare. Şi aţi vorbit puţin mai devreme despre capacităţile militare care vor fi aduse – aş vrea să ştiu dacă, până în momentul de faţă, au fost state care s-au oferit pentru a suplini această retragere a unor americani de pe teritoriul României?
Nicuşor Dan: Am mai răspuns în parte la această întrebare. Aşa cum domnul Secretar General spune, programul Santinela Estului înseamnă, pe de-o parte, mai multe capabilităţi militare şi, pe de altă parte, oameni atunci când este nevoie. Şi avem un exemplu zilele astea – acest mare exerciţiu militar care se desfăşoară la Cincu şi în localităţile din jur cu peste 5.000 de militari Aliaţi care exersează tipuri de răspunsuri la ameninţări, tocmai pentru a descuraja.
Jurnalist: Pentru că tocmai aţi pomenit de Marea Neagră şi de securitatea de la Marea Neagră, vedem în momentul de faţă în Polonia şi în Statele Baltice o prezenţă sporită atât a trupelor Americane, cât şi a Alianţei Nord Atlantice. V-aş întreba, în primul rând, de ce în momentul de faţă este o prezenţă sporită în Polonia sau în Statele Baltice faţă de România, şi dacă totuşi consideraţi că s-a creat un dezechilibru între Bazinul Mării Negre, dar şi Polonia, şi, de asemenea, Statele Baltice.
Nicuşor Dan: Nu există această împărţire între Nord şi Sud nicăieri în planurile NATO, în strategiile NATO, în diferitele întâlniri, în programele NATO, cum este Santinela Estică, în programele Uniunii Europene, care sunt complementare, cum este aşa-numitul zid împotriva dronelor sau drone wall. Deci această problemă, în opinia mea, nu există. Există o abordare comună cu privire la Flancul Estic, pentru că, pentru NATO şi pentru Europa, ameninţarea evidentă în momentul ăsta este în Flancul Estic. După cum, dacă va exista o ameninţare pe Flancul Sudic, vom avea un răspuns uniform pe Flancul Sudic al NATO.
Jurnalist: Uniunea Europeană vor face paşi concreţi pentru punerea în practică a acelei idei anunţate de Preşedinta Uniunii Europene, Ursula von der Leyen, acel zid antidronă, transformat între timp în scut antidronă, sau fiecare ţară din Flancul Estic va trebui să se descurce pe cont propriu? În acest caz, ce va face România? Există un plan pentru România?
Nicuşor Dan: Dacă vă veţi uita în documentul pe care Consiliul European l-a adoptat acum 10 zile, acum două săptămâni, acea aşa-numită Foaie de parcurs în ceea ce priveşte Apărarea, veţi vedea că la fiecare dintre programele de care vorbeşte, inclusiv acest program cu privire la drone, se spune explicit „în colaborare cu NATO”. Adică nu există o competiţie între Uniunea Europeană şi NATO, dimpotrivă, aceste programe sunt complementare, şi ele sunt integrate în planul general de apărare al NATO. Şi, ca orice componentă al acestui plan general de apărare al NATO, există sarcini pentru fiecare din ţările membre şi există chestiuni care sunt interoperabile şi care sunt în coordonarea NATO.
Jurnalist: Am doar câteva întrebări de follow-up la ce au întrebat colegii mei înainte. Chiar dacă nu există un impact concret, simbolic măcar, retragerea trupelor americane transmite un mesaj nedorit către Rusia într-un moment în care Putin creşte atacurile hibride împotriva Alianţei? Sunt alţi Aliaţi care s-au angajat până acum să înlocuiască trupele retrase?
Nicuşor Dan: Ca să completez ce s-a spus deja. Aşa cum s-a spus, şi în Europa, şi în România, prezenţa americană este mai puternică decât în 2020. Exerciţiul militar care se desfăşoară acum este o dovadă că ne coordonăm pentru mişcări mari de trupe militare, şi Programul Santinela Estului exact asta vrea să facă, o apărare unitară pe Flancul de Est. Deci, nu există niciun fel de îngrijorare.
Jurnalist: Care este ultima evaluare a NATO privind evoluţia războiului hibrid din România? Ce sfat aţi da, domnule Secretar General, României pentru a combate războiul hibrid, cu atât mai mult cu cât în ţări din estul Europei şi chiar în România sunt cetăţeni care consideră că Putin ar fi un patriot?
Nicuşor Dan: Hibrid înseamnă mai multe lucruri, înseamnă cyber, înseamnă, cum a spus domnul Secretar General, atacuri nerevendicate pe infrastructura critică, dumneavoastră v-aţi referit la dezinformare. Este un fenomen relativ nou pentru ţările membre NATO şi pentru NATO. NATO are o strategie, de care am vorbit, şi este evident că trebuie să colaborăm, să ne împărtăşim experienţele faţă de această ameninţare, care este relativ nouă.