Nicuşor Dan a vorbit la telefon cu Volodimir Zelenski. Ce au discutat?

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a avut astăzi o convorbire telefonică cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în cadrul căreia a reafirmat sprijinul României pentru o pace justă şi durabilă, care nu se poate construi fără Ucraina, fără respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a acesteia şi fără ca poporul ucrainean să îşi decidă liber viitorul.
Preşedintele Dan l-a asigurat pe Preşedintele Zelenski că, împreună cu partenerii europeni şi transatlantici, vor continua susţinerea Ucrainei pentru un viitor sigur, stabil şi democratic în regiune şi a acceptat invitaţia acestuia de a face o vizită la Kiev în această toamnă.
"Astăzi am avut o discuţie telefonică aprofundată cu preşedintele Zelenskyy. I-am prezentat punctul meu de vedere, şi anume că avem nevoie de o pace cuprinzătoare şi de durată în Ucraina, pentru ca atrocităţile zilnice ale Rusiei să înceteze.
România sprijină eforturile preşedintelui Trump de a ajunge la o soluţie.
Un acord trebuie să fie just, durabil şi sustenabil.
Pacea trebuie obţinută cu Ucraina la masa negocierilor.
România sprijină suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei.
În calitate de vecin şi partener, România va continua să fie alături de Ucraina în toate eforturile de a ajunge la o pace justă pentru poporul ucrainean.
Securitatea Ucrainei este strâns legată de securitatea Mării Negre şi de securitatea Europei.
Am acceptat invitaţia preşedintelui Zelenski de a efectua o vizită la Kiev în această toamnă", a scris Nicuşor Dan, ulterior convorbirii, pe platforma X.