Netanyahu anunţă carantină totală în Israel înaintea Paştelui
focus
alte articole
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că întreaga ţară va intra în blocaj complet începând de marţi, ora 16:00, până vineri dimineaţă la ora 7, în contextul pandemiei cu virusul Wuhan.
Aceasta va include, de asemenea, un spaţiu de carantină pentru toţi cetăţenii, începând de miercuri, de Paşte, până joi la ora 7 dimineaţa, cetăţenii fiind autorizaţi să se aventureze afară numai până la 100 de metri de casa lor în acea perioadă.
Toate călătoriile dintre oraşe vor fi interzise.
Netanyahu a mai indicat că unele restricţii vor rămâne în vigoare pentru întreaga săptămână de sărbători, iar alte interdicţii vor fi probabil ridicate treptat după vacanţa de Paşte.
Nepopulara măsură este menită să împiedice călătoriile şi reuniunile familiale de Paşte.
Paştele include, de obicei, întruniri mari ale familiilor şi călătorii prin statul evreiesc, iar premierul a impus blocajul drastic la nivel naţional, astfel încât să fie prevenită transmiterea pe scară largă a virusului Wuhan în timpul sărbătorilor.
Israelul are peste 8.400 de cazuri confirmate şi 53 de decese.
În afirmaţiile sale, Netanyahu a susţinut că Israelul a iniţiat cu succes testarea la un nivel mult mai mare decât oricare altă ţară afectată în prezent de pandemie şi a subliniat că oficialii din domeniul sănătăţii sunt hotărâţi să ajungă la 10.000 de testări pe zi.
Noul blocaj naţional şi starea de urgenţă strictă pentru Paşte trebuie să fie încă aprobate de către cabinet, unde a existat o dezbatere internă aprigă cu privire la faptul că blocarea ar trebui să fie aplicată doar comunităţilor ultra-ortodoxe, având în vedere răspândirea rapidă a virusului acolo şi refuzul de a respecta restricţiile de sănătate şi distanţarea socială.