Negoiţă, acuzat de consilierii USB că i-a numit în repetate rânduri ticăloşi şi sabotori
alte articole
Consilierii Uniunii Salvaţi Bucureştiul din Sectorul 3 îl acuză pe primarul Robert Negoiţă că i-a jignit în repetate rânduri pentru că s-au abţinut de la votul proiectelor pentru anveloparea blocurilor.
"Îi e frică lui Robert Negoiţă de consilierii USB? O nouă şedinţă de consiliu astăzi, noi atacuri furibunde împotriva consilierilor USB de la Sectorul 3, după ce aceştia s-au abţinut de la votul proiectelor pentru anveloparea blocurilor.
Într-un one-man show demn de o tragi-comedie, aceştia au fost numiţi în repetate rânduri ticăloşi şi sabotori de către primar.
Să fie oare faptul că USB îl somează să prezinte cifre reale legate de costul anvelopărilor, despre cât suportă de fapt un cetăţean din propriul buzunar aceste aşa-zise "anvelopări gratuite"? Sau să fie executorul judecătoresc care încă îl aşteaptă să explice defrişările spaţiilor verzi?", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Uniunii Salvaţi Bucureştiul Sector 3.