NATO lansează cel mai mare exerciţiu militar din ultimii 13 ani

În contextul amplificării tensiunilor dintre Rusia şi Occident, cauzată de criza din estul Ucrainei şi de operaţiunile militare ruseşti în Siria, NATO a anunţat că va lansa miercuri un exerciţiu miliar de mare amploare.
Unităţi ale forţei de reacţie rapidă a NATO.
Unităţi ale forţei de reacţie rapidă a NATO. (Captură Foto)

NATO lansează cel mai mare exerciţiu militar al său din ultimii 13 ani, implicând 36.000 de soldaţi din peste 30 de ţări, conform RFE/RL.

Secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a declarat că exerciţiul Trident Juncture, va demonstra că NATO poate “să facă faţă la tot, începând de la operaţiunile militare convenţionale până la tehnicile şi propaganda războiului hibrid mai subtil.”

Vershbow a luat cuvântul în 19 octombrie la ceremonia de deschidere a exerciţiului în oraşul sicilian Trapani.

Trapani va fi centrul operaţional pentru acest exerciţiu, care începe în 21 octombrie şi se va termina la începutul lunii noiembrie. Pe lângă Italia, exerciţiul va avea loc şi în Spania, Portugalia şi în apele adiacente.

Aproximativ 36.000 de militari şi civili ar urma sa ia parte la exerciţiu, alături de 130 de avioane, 16 elicoptere şi 60 de nave şi submarine. Circa 30 de ţări sunt implicate, inclusiv state care nu sunt membre NATO, cum ar fi Ucraina, dar şi structuri precum Uniunea Europeană şi Uniunea Africană. Rusia a fost invitată să urmărească exerciţiul ca observator.

Exerciţiul include o invazie fictivă desfăşurată de o o ţară puternică împotriva unui membru mai mic al alianţei militare vestice. Vershbow a negat că agresorul fictiv ar fi Rusia.

Vershbow a mai declarat că situaţia geopolitică este mult mai instabilă acum decât atunci când a avut loc ultimul exerciţiu militar de o asemenea amploare, în timpul Războiului Rece.

Relaţiile dintre Rusia şi Occident s-au înrăutăţit după anexarea peninsulei Crimeea de către Rusia, din cauza sprijinului acesteia pentru separatiştii din estul Ucrainei şi a atacurilor aeriene ruseşti împotriva rebelilor moderaţi din Siria.

Dacă în Ucraina situaţia a fost temperată momentan pe linia frontului din zona separatistă prorusă, în Siria ruşii derulează o campanie militară intensă. Potrivit unui anunţ făcut luni de forţele aeriene ale Rusiei, avioanele de luptă ale Kremlinului au lansat 700 de lovituri în Siria de la începutul campaniei de bombardamente, în urmă cu trei săptămâni, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Deşi Rusia a declarat că principalul său obiectiv în Siria este acela de a ajuta guvernul sirian în lupta împotriva grupului terorist Statul Islamic, SUA şi aliaţii săi susţin că loviturile aeriene ruseşti în ţara arabă vizează în principal grupurile rebele moderate care se opun regimului preşedintelui Bashar al-Assad şi mai puţin ţinte ale Statului Islamic.