NATO lansează cel mai amplu exerciţiu militar din ultimii 13 ani

În contextul tensiunilor tot mai adânci între Rusia şi Occident – generate de anexarea de către ruşi a peninsulei Crimeea sau implicarea forţelor aeriene ruseşti în conflictul sirian – NATO va începe în 3 octombrie un exerciţiu militar de mare amploare.
Nave de luptă NATO participă la un exerciţiu militar în Marea Neagră în 16 martie 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
02.10.2015

NATO lansează sâmbătă cel mai mare exerciţiu militar din 2002, cu participarea a 36.000 de soldaţi. Acest exerciţiu are loc în contextul amplificării tensiunilor dintre Occident şi Rusia ca urmare a crizei ucrainene.

Exerciţiul Trident Juncture, care se va desfăşura între 3 octombrie şi 6 noiembrie, va avea loc în trei state europene – Italia, Spania şi Portugalia – şi implică personal militar din peste 30 de ţări, conform centrului de comandă al NATO din oraşul olandez Brunssum.

Pe lângă exerciţii terestre şi aeriene, sunt programate de asemenea şi manevre navale, acestea urmând a se desfăşura în Oceanul Atlantic şi în Marea Mediterană, potrivit Agerpres.

Acest exerciţiu militar planificat de mult timp a căpătat o nouă semnificaţie după anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea şi după ce Moscova a decis să îi susţină cu soldaţi şi arme pe rebelii separatişti pro-ruşi din estul Ucrainei.

De la izbucnirea crizei ucrainene, NATO a desfăşurat numeroase exerciţii militare în statele baltice, pregătindu-şi forţele pentru o eventuală situaţie în care Rusia ar ocupa teritorii ale vecinilor săi baltici.

SUA a anunţat deja planul de trimitere a unui număr suplimentar de tancuri şi piese de artilerie în statele baltice, a raportat CNN. De la izbucnirea crizei ucrainene, NATO a transportat cantităţi semnificative de echipamente militare grele în estul Europei.

Până acum, planurile Pentagonului pentru statele baltice constau doar în exerciţii militare. Totuşi, ele sunt proiectate să trimită un semnal clar Rusiei. Strategul militar american David Ochmanek este încrezător că NATO va fi capabilă să oprească Rusia în cazul izbucnirii unui conflict militar în zona baltică.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor