Newsweek România: Şeful de cabinet al lui Grindeanu, plătit de o firmă chineză de pe lista neagră a SUA
alte articole
Bogdan Mîndrescu, consilierul şi viitorul şef de cabinet al ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost consultant în România pentru compania Inspur Shandong Group din China, controlată de Partidul Comunist Chinez, dezvăluie Newsweek România.
În timp ce acorda consultanţă companiei din China, Bogdan Mîndrescu era şeful de cabinet al lui Răzvan Cuc, în mandatul acestuia de secretar de stat la Transporturi. Şeful de cabinet nu a menţionat în declaraţiile de avere banii pe care i-a încasat de la chinezi.
Grupul Inspur a fost trecut pe „lista neagră” a Departamentului Apărării al SUA în anul 2020 pentru a contracara strategia de dezvoltare a complexului militar – civil al Republicii Populare Chineze, care sprijină obiectivele de modernizare ale armatei chineze prin asigurarea accesului acesteia la tehnologii şi expertiză avansate.
Inspur Group este un conglomerat de companii de stat strategice din China specializat pe tehnologia informaţiei şi care se concentrează pe servicii de cloud, big data, găzduirea de aplicaţii cheie, servere, stocare, inteligenţă artificială şi Planificarea Resurselor Întreprinderii (ERP). La conducerea Inspur Group se afla Sun Pishu, secretar al Comitetului Partidului Comunist Chinez şi deputat în Congresul Naţional al Poporului.
Articolul integral aici.