Năsui, uluit de "tupeul" cu care Guvernul a prezentat creşterea taxelor ca fiind un ajutor oferit salariaţilor
alte articole
Deşi liderul PSD Liviu Dragnea dădea asigurări că nu va creşte nicio taxă, Guvernul PSD condus de Mihai Tudose a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să mărească impozitarea pe munca cu timp parţial, a atras atenţia, pe pagina sa de Facebook, deputatul USR Claudiu Năsui.
"Ca să înţelegem ce înseamnă predictibilitate fiscală în vremuri de guvernare PSD. Pe 10 iulie, domnul Dragnea anunţa că nu creşte nicio taxă şi nu modifică nicio procedură de impozitare. Pe 14 iulie a fost pus în dezbatere publică proiectul prin care PSD creşte impozitarea muncii cu timp parţial (de 2,59 de ori faţă de ce este acum pentru un contract cu normă de două ore). Pe 20 iulie, a fost dată ordonanţa prin care Guvernul PSD creşte impozitarea pe munca cu timp parţial care intră în vigoare de la 1 august", a declarat Claudiu Năsui.
Decizia Guvernului Tudose a venit deşi însuşi Codul fiscal ne spune că "prezentul cod se modifică şi se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial".
"Dar ce mai contează ce spune legea pentru un Guvern PSD?", a comentat, ironic, Claudiu Năsui.
Potrivit deputatului USR, un alt lucru de remarcat la această creştere de taxe este tupeul cu care a fost prezentată ca fiind un ajutor pentru salariaţii care muncesc part-time.
"Pe site-ul Guvernului, creşterea taxelor este prezentată ca măsură "pentru asigurarea dreptului la pensie şi servicii medicale pentru salariaţii care au încheiate contracte de muncă cu timp parţial". O manipulare clasică PSD. În primul rând, pentru că salariaţii cu contracte de muncă cu timp parţial oricum plăteau CASS, deci aveau deja acces la toate serviciile medicale asigurate exact ca şi până acum. De acum, însă, vor plăti mai mult CASS pentru aceleaşi servicii", a afirmat Claudiu Năsui.
În al doilea rând, deputatul a atras atenţia că salariaţii aveau deja dreptul la pensie conform contribuţiei lor de acum, iar Guvernul PSD doar îi obligă să cotizeze mai mult la sistemul de pensii pentru a avea pensii mai mari în viitor, când vor ieşi la pensie. Dar pentru acestea tot ei cotizează de pe acum.