Idiom chinezesc: Muntele înalt şi apa curgătoare (高山流水 知音难觅)
Boya a cântat în faţa mormântului tăietorului de lemne (Zhiching Chen / Epoch Times)
În timpul perioadei Primăverii şi Toamnei (770-221 î.Hr.) trăia un maestru în arta muzicii care purta numele Boya Yu. El avea o bună stăpânire de sine şi era dăruit cu o superbă măiestrie în interpretarea pieselor muzicale la felurite instrumente.
Într-o seară de vară, Boya nu putea adormi deloc, aşa încât a ieşit să se plimbe cu barca. Luna era luminoasă şi o adiere răcoroasă sufla uşor. Inspirat de frumuseţea naturii, s-a oprit şi a început să cânte. Muzica lui armonioasă suna foarte frumos, iar el îşi arăta astfel aprecierea faţă de natură prin arta sa.
Deodată, cineva a strigat cu putere „Bravo!”. Boya s-a oprit din cântat, uitându-se în jur. A zărit un dulgher ce stătea în picioare pe mal. Boya a devenit foarte bucuros că acest om i-a înţeles cântecul, aşa că l-a invitat în barca sa, ca să îi cânte.
Când Boya a interpretat o piesă muzicală care elogia munţii cei înalţi, dulgherul a exclamat: „Minunat! Melodia este la fel de magnifică şi demnă ca Muntele Tai, ca şi când ar fi la înălţimea cerului.”
Când Boya i-a cântat o bucată muzicală care descria furia valurilor, dulgherul i-a spus „Magnific! Melodia este la fel de vastă ca marile fluvii!”.
Boya, foarte entuziasmat, i-a răspuns: „Tu înţelegi muzica pe care ţi-am cântat-o, şi mă înţelegi pe mine!”. Cei doi au devenit atunci foarte buni prieteni.
Înainte de a se despărţi, ei au hotărât să se întâlnească anul următor, în acelaşi loc, la aceeaşi dată. Când a sosit vremea, Boya s-a dus în acel loc, după cum promisese. A aşteptat şi iar a aşteptat, însă nu l-a găsit pe dulgher. Aşa că a decis să se ducă la el acasă.
Pe drum, Boya a întâlnit un moşneag. Era tatăl dulgherului. Bătrânul i-a povestit muzicianului că dulgherul bolnav murise cu o lună mai înainte. Înainte să se prăpădească, însă, şi-a rugat părintele să se întâlnească cu Boya în locul şi ziua cuvenite.
Auzind de moartea prietenului său, Boya s-a întristat teribil. L-a urmat pe bătrân până la mormântul dulgherului, unde a cântat o piesă în memoria prietenului său drag.
Se spune că după ce şi-a sfârşit cântecul, a zdrobit instrumentul de piatra funerară, hotărând să nu mai cânte niciodată.
Această povestire a făcut iniţial parte din cartea „Lucrările lui Lie Zi” din Perioada Primăverii şi Toamnei. Mai târziu, expresia „Muntele înalt şi apa curgătoare” a fost folosită pentru a face referire la prietenii înţelegători şi respectuoşi, sau la prietenii adevăraţi, care se înţeleg profund unul pe celălalt.
