Mugur Isărescu: Politica monetară în sens larg este adecvată, condiţiile sunt adecvate

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu (Mihuţ Savu / Epoch Times)
Epoch Times România
27.09.2012

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a afirmat joi că politica monetară în sens larg este adecvată şi că revenirea inflaţiei este mai puternică decât s-a anticipat, fenomenul fiind legat de condiţiile agricole din acest an, dar şi de tensiunile din vară, care au influenţat piaţa valutară.

”Eu cred că politica monetară în sens larg este adecvată, condiţiile sunt adecvate, sunt suficient de strânse. Nu uitaţi că nu am sărit într-un picior când inflaţia a coborât la 2% să coborâm şi noi agresiv rata dobânzii. Atunci mulţi au avut alte oprinii. Le-am spus că reducerea este statistică, în bună măsură reducerea ratei anuale a inflaţiei are şi un efect statistic şi că tot pe bază statistică va fi o revenire. Este adevărat că revenirea este mai puternică decât am anticipat noi, şi acest lucru se leagă în principal de condiţiile agricole din acest an, dar şi de tensiunile din vară care au influenţat piaţa valutară de la Bucureşti”, a spus Isărescu.

El a precizat că în comunicatul detaliat privind deciziile de politică monetară a utilizat ”pieţele valutare” ca să sugereze că un impact asupra inflaţiei l-au avut în special evoluţiile raportului euro/dolar asupra căruia BNR şi piaţa din România nu au posibilitate de impact.

”Acestea, pe calea preţului petrolului, au amplificat inflaţia prin creşterea de preţuri din lunile de vară. Având în vedere nivelul la care a rămas rata de referinţă de 5,25%, inclusiv în perioada în care inflaţia a fost scăzută, având în vedere nivelul rezervelor minime obligatorii, precum şi întăririle de politică monetară în sens larg prin gestionarea adecvată, pot spune că politica monetară a rămas adecvată în momentul actual”, a declarat Isărescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor