Moţiunea de cenzură a liberalilor va fi citită luni şi votată vineri
alte articole
Moţiunea de cenzură a PNL va fi citită luni, la ora 17.30, urmând ca dezbaterea şi votul să aibă loc vineri de la ora 10.00, a anunţat luni liderul deputaţilor liberali, Ludovic Orban.
Potrivit gândul.info, Orban a declarat că această decizie a fost luată de majoritatea parlamentară şi că liberalii propuseseră ca moţiunea să fie dezbătută joi, cu o zi înainte de data agreată de Birourile permanente ale celor două Camere:
"Putea să se facă şi duminică, noi suntem pregătiţi", a spus Ludovic Orban.
Reamintim că liberalii au depus pe 5 iunie, în Parlament, moţiunea de cenzură intitulată "Victor Ponta - demis pentru exces de putere prin blocarea alegerilor. Dreptul la vot nu e o lozincă!". Documentul a fost semnat de 183 de parlamentari, dintre care 12 de la PSRO şi 2 de la grupul-democrat, restul fiind membri ai PNL.
Potrivit co-preşedintelui PNL, Alina Gorghiu, alegerea votului prin corespondenţă ca temă a moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta este motivată de dezinteresul premierului privind această propunere legislativă.
Şansele ca moţiunea să treacă sunt minore în condiţiile în care PSD, alături de UNPR, PC, PLR şi minorităţi se bazează pe 318 voturi, în timp ce PNL ar strânge 240 de voturi din cele 279 cât ar avea nevoie să dărâme guvernul, şi asta doar în ipoteză în care ar convinge UDMR-ul să-i susţină.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.