Monti propune tratative până la ultima limită pentru a salva zona euro (revista presei)
Reuniunea de marţi de la Paris dintre miniştrii economiei din Germania, Franţa, Italia şi Spania, în vederea pregătirii summitului de la Bruxelles din 28-29 iunie, şi apelul premierului italian Mario Monti, care i-a cerut parlamentului de la Roma să sprijine eforturile Italiei la Bruxelles, se află miercuri pe primele pagini ale ziarelor italiene.
'Monti propune tratative până la ultima limită pentru a salva euro', titrează La Repubblica de la Roma. Ziarul scrie în continuare că ministrul german al economiei, Wolfgang Schaeuble, ar fi de acord să sprijine propunerea lui Monti de a utiliza fondurile europene EFSF (European Financial Stability Facility) pentru salvarea statelor, în vederea creării unui mecanism de stabilizare, în favoarea ţărilor care au respectat regulile impuse de UE în ceea ce priveşte disciplina de buget, în ciuda declaraţiilor de marţi ale cancelarului german, Angela Merkel, care a spus că este împotriva eurobondurilor.
Reuniunea de marţi de la Paris este definită 'crucială' de cotidianul La Repubblica, pentru găsirea de măsuri pe termen scurt împotriva crizei. 'Rezultatele întâlnirii de la Paris se vor putea vedea nu numai la Bruxelles, pe 28-29 iunie, dar şi astăzi (miercuri), cu ocazia mini-summitului dintre preşedintele francez Hollande şi cancelarul german Merkel', subliniază La Repubblica.
'Monti cere sprijinul parlamentului de la Roma în vederea negocierilor de la Bruxelles asupra crizei din zona euro', titrează cotidianul milanez Il Corriere della Sera, care analizează discursul ţinut marţi la Camera Deputaţilor de premierul italian, care a spus că 'Italia a contribuit la apropierea poziţiilor Franţei şi Germaniei'. Il Corriere della Sera preia totodată declaraţia lui Monti despre ceea ce intenţionează să facă la Bruxelles: 'Nu voi merge la Bruxelles, la Consiliul European, pentru a semna nişte documente deja pregătite; sunt gata să rămân la Bruxelles până duminică seară, dacă va fi necesar, pentru tratative până la ultima limită, pentru a salva moneda unică europeană, pentru că nu ne putem permite să distrugem ceea ce am construit până acum în UE'. Monti a mai amintit pachetul de 130 de miliarde de euro în favoarea creşterii, aprobat de Italia, Germania, Franţa şi Spania la Roma, acum câteva zile, a subliniat importanţa investiţiilor publice pentru creştere
a economică a statelor şi necesitatea de a găsi soluţii comune, la nivel european, pentru a ajuta creşterea, deoarece, a precizat premierul italian, 'rigoarea şi austeritatea, fără măsuri de creştere, pot duce numai la recesiune', mai notează Corriere della Sera.
'Monti spune că summitul de la Bruxelles va fi foarte dificil şi sfidează Germania pentru a salva euro', titrează La Stampa din Torino, care anunţă planul lui Monti pentru a salva moneda unică europeană, bazat pe rigoare, creştere şi solidaritate. 'Italia propune mecanisme concrete, de exemplu un scut anti-spread, pentru a calma tensiunea şi lipsa de încredere a pieţelor financiare internaţionale', precizează La Stampa din Torino.
'Merkel respinge planul pentru a salva euro şi refuză eurobondurile', titrează cotidianul economico-financiar milanez Il Sole 24 Ore. Ziarul publică un articol despre raportul preşedintelui Consiliului European, un document de şapte pagini transmis marţi noaptea delegaţiilor naţionale ale celor 27 de ţări din UE, în care Van Rompuy ar face propuneri concrete şi le-ar cere statelor membre să stabilească o foaie de parcurs, până la sfârşitul anului, pentru a discuta şi a concretiza propunerile sale, care s-ar axa pe măsuri structurale şi instituţionale pentru a rezolva criza datoriilor suverane, care a pus în genunchi UE, în ultimii trei ani.