Monica Macovei: "Voi fi un preşedinte constituţional"

Întrebată cum s-ar defini ca preşedinte, în eventualitatea în care accede la Cotroceni, Monica Macovei a declarat că, dacă va câştiga alegerile din noiembrie, va fi un preşedinte constituţional.
Monica Macovei (Epoch Times România)
Loredana Diacu
16.09.2014

Întrebată cum s-ar defini ca preşedinte, în eventualitatea în care accede la Cotroceni, Monica Macovei a declarat că dacă va câştiga alegerile din noiembrie va fi un preşedinte constituţional.

"Voi fi un preşedinte constituţional. Eu respect legea şi Constituţia şi voi fi un preşedinte potrivit Constituţiei, un preşedinte mediator. În acelaşi timp, tot potrivit Constituţiei, preşedintele este parte a puterii executive, ca reprezentant al poporului. Eu adun lume la masă, discut, nu coabitez. Voi respecta Constituţia", a declarat luni seara Monica Macovei, în cadrul unei emisiuni realizate de postul B1 TV.

Prezidenţiabilul Macovei a mai declarat că "va sta cu ochii" pe clasa politică şi va sancţiona încălcările legii.

"Orice încălcare de lege va fi sancţionată, public sau prin returnarea legii şi nepromulgarea ei", a declarat Monica Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei a mai declarat că faţă de alţi candidaţi la alegerile din noiembrie, semnăturile pe care le-a strâns pentru candidatura sa „sunt reale”.

„Stau foarte bine cu semnăturile, sunt semnături reale, chiar pe bune. Partidele au liste electorale, au numele, adresa, le lipseşte doar o semnătură şi semnează cineva pentru ei. Eu nu le am, sunt independent. Deci ale mele sunt chiar pe bune”, a afirmat Macovei, adăugând că, „dacă Ponta iese preşedinte, s-a terminat cu justiţia.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor