Moment special. Tată suferind îşi conduce fiica pe jos pentru a fi încoronată regina balului de absolvire

Foto:
Foto: (Prin amabilitatea lui Breahna Light Photography)

Un tată iubitor care se luptă cu cancerul şi-a adunat toate puterile pentru un moment cu totul special. Hotărât să îşi arate dragostea faţă de fiica sa cea mică, el a condus-o pe terenul de fotbal al şcolii pentru ca aceasta să fie încoronată regina balului de absolvire.

Carrie, 48 de ani, şi Brett Yancey, 47 de ani, se iubesc încă din liceu şi sunt căsătoriţi de 25 de ani. Ei au trei fiice, Savannah, asistentă medicală în vârstă de 24 de ani, Sydney, studentă în vârstă de 21 de ani, şi Sarakate, 17 ani, elevă în ultimul an la Southside High School, Alabama.

Domnul Yancey a fost diagnosticat cu cancer esofagian la vârsta de 41 de ani şi, după un an de remisie în urma unei operaţii reuşite, cancerul a revenit şi s-a extins. În ciuda stării sale de sănătate în declin, când Sarakate a fost desemnată regina balului din ultimul an de liceu, tatăl iubitor a ţinut neapărat să facă plimbarea de 45 de metri cu fiica sa când intră în posesia coroanei.

"Sarakate era în gimnaziu când Brett a fost diagnosticat pentru prima dată cu cancer", a declarat Carrie Yancey pentru The Epoch Times. "Ea învaţă la o şcoală extraordinară, iar colegii ei au parcurs această călătorie cu ea în cea mai mare parte a timpului petrecut la şcoală în ultimii şase sau şapte ani, aşa că suntem pur şi simplu onoraţi că a fost recunoscută drept regina balului de către colegii ei."

Din păcate, de când Brett Yancey a fost diagnosticat cu cancer, cuplul a ratat balurile de Crăciun, ceremoniile de premiere, balul de absolvire şi meciurile de fotbal ale lui Sarakate.

"Însă acesta a fost un eveniment pe care Brett pur şi simplu nu avea de gând să îl rateze", a spus doamna Yancey.

Când Sarakate a devenit domnişoară de onoare în al doilea an de liceu, tatăl ei a suferit o intervenţie chirurgicală majoră în Houston, Texas, şi astfel nu a putut să o însoţească. Din fericire, surorile ei, Savannah şi Sydney, au condus-o pe teren în timp ce tatăl lor privea de pe patul de spital.

Înaintea ceremoniei din 3 octombrie, Brett Yancey era hotărât să fie alături de fiica sa. Însă starea de sănătate i se deteriorase cu o săptămână înainte, iar familia Yancey şi administraţia şcolii erau îngrijoraţi de modul în care el ar putea face această plimbare, astfel că s-au oferit să-l conducă pe teren cu un cărucior de golf.

"Dar Brett era hotărât să facă plimbarea completă cu fiica sa... el voia să fie parte din întreaga experienţă şi nu voia ca ea să facă asta singură", a precizat doamna Yancey.

Foto:
Foto: (Prin amabilitatea lui Breahna Light Photography)

Între timp, Carrie stătea în tribune, cu inima bătând cu putere, privindu-şi soţul slăbit traversând terenul cu fiica sa în frumoasa ei rochie roz.

"Pentru el este dificil chiar să meargă din dormitor până la baie", a spus ea. "Dar când eşti într-un astfel de moment şi o iubeşti atât de mult pe fiica ta, este cu totul altceva."

Avându-l pe tatăl ei alături, Sarakate era în lacrimi, iar mulţimea din Southside a ovaţionat-o în picioare.

"Chiar şi cei invitaţi la ceremonie au aplaudat în picioare", a spus Carrie Yancey. "A fost pur şi simplu un moment uimitor. ... Cred că a arătat sincer comunităţii ce înseamnă cu adevărat un luptător."

Foto:
Foto: (Prin amabilitatea lui Breahna Light Photography)

Doamna Yancey, directoare la Southside Elementary, şi domnul Yancey, profesor şi antrenor pensionar la aceeaşi şcoală, "au ignorat o mulţime de semne şi simptome" înainte ca domnul Yancey să fie diagnosticat cu cancer. Însă în urmă cu şase ani, când domnul Yancey a început să aibă probleme atunci când înghiţea, a consultat un medic, care a efectuat o dilatare esofagiană şi a prezis că principala cauză a fost cancerul.

"Evident, am fost devastaţi", a declarat soţia sa. "Brett este un tip puternic şi am ştiut de la bun început că ne aşteaptă o încercare, dar am ştiut că datorită puterii şi determinării sale, va lupta cât de mult va putea pentru a putea fi lângă copiii noştri."

Domnul Yancey cu familia sa înainte de a fi diagnosticat cu cancer.
Domnul Yancey cu familia sa înainte de a fi diagnosticat cu cancer. (Prin amabilitatea lui Breahna Light Photography)

Brett a început chimioterapia şi radioterapia înainte de a fi supus unei operaţii de esofagectomie parţială. Scanările efectuate au fost clare timp de câteva luni, dar la aproximativ un an după operaţie, cancerul a recidivat. Familia a început să facă călătorii regulate la Houston pentru chimioterapie şi radioterapie, dar cancerul s-a extins în cele din urmă la plămâni şi la ganglionii limfatici.

O echipă medicală extraordinară de la MD Anderson Cancer Center a efectuat o esofagectomie rară şi completă, îndepărtând esofagul domnului Yancey şi înlocuindu-l cu o parte din intestinul subţire.

Foto:
Foto: (Prin amabilitatea lui Breahna Light Photography)

"Înainte de a se întoarce acasă... ştiam că ceva nu era în regulă, deoarece avea o paralizie la piciorul stâng şi pierderi de memorie", a spus Carrie Yancey. "Am descoperit că există o oarecare umflătură cerebrală şi necroză de radiaţii de la tratamentele anterioare la nivelul creierului, aşa că tratăm şi acest lucru, precum şi petele canceroase.

"Mulţi medici ne-au spus că nu au văzut niciodată pe cineva să supravieţuiască atât de mult timp, deoarece este un cancer atât de agresiv", a spus ea. "Însă au fost atât de mulţi oameni care ne-au susţinut şi s-au rugat pentru noi. Credem că Dumnezeu ne-a oferit o şansă. Este de domeniul miracolelor, iar Brett este un miracol în mişcare."

Domnul şi doamna Yancey cu cele trei fiice ale lor.
Domnul şi doamna Yancey cu cele trei fiice ale lor. (Prin amabilitatea lui Breahna Light Photography)

Brett Yancey are o legătură strânsă cu toate cele trei fiice ale sale, pe care le-a antrenat la softball şi baschet în timpul şcolii, iar credinţa comună a familiei le permite să aibă un sentiment pozitiv în ceea ce priveşte viitorul.

"Fetele mele sunt bijuteriile noastre, şi mai ales ale tatălui lor. ... Copiii mei sunt pozitivi, plini de speranţă; ei cred pur şi simplu în vindecarea completă a tatălui lor", a declarat Carrie Yancey, care îşi admiră soţul pentru tenacitate şi pentru că a îndurat tratamentele istovitoare "chiar dacă putea renunţa în orice moment".

"El continuă să lupte pentru familia lui, ca să fim mai mult timp împreună", a spus aceasta. "Pur şi simplu îl iubim tot mai mult pe zi ce trece. Sunt atât de mândră de acest bărbat, de felul în care ştie să fie tată şi soţ."