Modificările la Legea cu privire la CSM au fost transmise lui Igor Dodon pentru promulgare
alte articole
Amendamentele Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au fost transmise pentru promulgare preşedintelui Igor Dodon ca urmare a avizului pozitiv al Comisiei de la Veneţia, transmite serviciul de presă al Parlamentului moldovean.
Legea prevede suplinirea CSM cu doi membri de drept titulari din rândul profesorilor, care vor fi aleşi de către Comisia juridică, precum şi cu un membru din rândul judecătorilor, acesta urmând să fie ales de către Adunarea generală a judecătorilor.
Astfel, numărul membrilor CSM de la Chişinău va fi extins de la 12 la 15. „Suplinirea se impune în vederea excluderii incidentelor sau blocajelor în activitate, în special, la întrunirea cvorumului.”
Cinci membri ai CSM din rândul profesorilor de drept titulari vor fi numiţi de Parlament, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi, în baza propunerilor Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, în urma unui concurs public.
De asemenea, este prevăzută o nouă modalitate de selectare a membrilor CSM de către Adunarea generală a judecătorilor din rândul judecătorilor. Astfel, 4 membri urmează a fi selectaţi din rândul judecătorilor care activează la nivelul de prima instanţă, 2 membri – din rândul judecătorilor care activează în Curţile de apel şi 1 membru – din rândul judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.
Totodată, în cazul în care survine interimatul funcţiei de preşedinte al CSM, acesta va fi asigurat de către decanul de vârstă din rândul membrilor judecători.
O altă modificare reglementează condiţiile pe care candidatul trebuie să le întrunească pentru a putea fi ales ca membru al CSM din rândul judecătorilor.
Magistraţii trebuie să aibă o vechime în funcţia de judecător de cel puţin 3 ani efectiv lucraţi, la ultima evaluare trebuie să fi obţinut calificativul ”foarte bine” şi să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimii 3 ani. Suplimentar, pe lângă CV candidaţii urmează să prezinte o scrisoare de motivare şi proiectul privind principalele obiective pe care le va urmări în cazul alegerii în calitate de membru al CSM.
Este regretabil faptul că Parlamentul R. Moldova nu a aşteptat avizul solicitat de autorităţile de la Chişinău, înainte de adoptarea proiectului de lege privind CSM, se notează în opinia Comisiei de la Veneţia publicată, joi, 23 ianuarie. Gianni Buquicchio, a subliniat că „toate instituţiile din R. Moldova ar trebui să coopereze fidel şi productiv pentru a găsi o soluţie pe termen lung pentru independenţa şi integritatea sistemului judiciar.