Mitul "statului care a făcut Europa mare", demontat de un cunoscut istoric

Unul dintre cele mai răspândite mituri ale istoriei politice europene este ideea potrivit căreia statul modern ar fi fost principalul motor al dezvoltării Europei. Această viziune, deşi confortabilă pentru instituţiile centralizate de putere, eludează o realitate istorică mult mai nuanţată – analizată în profunzime de istorici precum Ralph Raico în eseul său The Struggle for Liberty: A Libertarian History of Political Thought („Lupta pentru libertate: O istorie libertariană a gândirii politice”). [sursă: Il Foglio]

Ralph Raico (1936–2016) a fost un istoric american specializat în tradiţia liberală europeană şi profesor la Buffalo State College, cunoscut pentru scepticismul său faţă de ideea că statul ar fi forţa creatoare a prosperităţii occidentale. Discipol al lui Ludwig von Mises şi apropiat al cercului de economişti austrieci, Raico a fost senior fellow al Mises Institute şi traducător în limba engleză al volumului Liberalismus al lui Mises. Influenţat de Şcoala austriacă de economie (în special de Ludwig von Mises şi Friedrich Hayek) şi de tradiţia liberală clasică, el susţine că Europa nu a înflorit datorită statului, ci în ciuda lui.

Rădăcini intelectuale: Şcoala austriacă

Gândirea lui Raico se înscrie în Şcoala austriacă de economie, curent apărut la Viena la sfârşitul secolului al XIX-lea, fondat de Carl Menger prin Principles of Economics (1871) şi dezvoltat ulterior de Eugen von Bohm-Bawerk, Ludwig von Mises şi Friedrich Hayek. Această tradiţie pune accent pe individualismul metodologic, pe acţiunea umană şi pe caracterul subiectiv al valorii, susţinând că o ordine economică robustă rezultă din cooperare voluntară şi procese de piaţă, nu din planificare birocratică. Mises şi Hayek au apărat sistematic economia de piaţă şi au criticat intervenţionismul statului, arătând că tentativele de control central distorsionează mecanismul preţurilor şi generează crize – un fir teoretic pe care Raico îl extinde în plan istoric şi politic. [sursă: Mises Institute]

Europa — un mozaic de jurisdicţii concurente, nu un colos centralizat

Contrar modelelor inspirate de marile imperii centralizate (China, India sau Persia), Europa medievală şi modernă timpurie nu a fost niciodată integral supusă unui singur aparat birocratic sau unui stat universal. După prăbuşirea Imperiului Roman, continentul s-a fragmentat într-un mozaic de jurisdicţii concurente: oraşe libere, republici maritime, principate, entităţi ecleziastice şi feude descentralizate. Aceasta competiţie instituţională, subliniază Raico şi alţi istorici ai libertăţii, a fost un factor esenţial în apariţia unor pieţe mai libere, în consolidarea unei clase de mijloc urbane şi, în cele din urmă, în configurarea acelei prosperităţi economice pe care mulţi o numesc „miracolul european”. [sursă: Libertarian Institute]

Liberalismul clasic: „societatea civilă precede statul”

Pentru Raico, liberalismul clasic este teoria potrivit căreia societatea civilă precede statul şi se întemeiază pe libertate individuală, proprietate privată şi schimb voluntar. Statul ar trebui redus la funcţii strict limitate – protecţia drepturilor, apărarea şi justiţia – şi nu privit ca „autor” al ordinii economice şi sociale. În momentul în care statul se extinde excesiv, avertizează el, liberalismul îşi pierde esenţa şi se transformă într-un discurs care justifică intervenţia şi redistribuţia generalizată, mai degrabă decât apărarea libertăţii.

Critica „Welfare-Warfare State”

În analiza sa, Raico pune sub semnul întrebării noţiunea modernă de „stat bunăstare” cuplat cu „stat războinic” – configuraţie pe care literatura libertariană o numeşte adesea „Welfare-Warfare State”. Un asemenea stat combină promisiunea protecţiei sociale cu expansiunea militară şi cu o creştere continuă a fiscalităţii şi a reglementării, devenind treptat coercitiv şi erodând libertăţile individuale. Pe măsură ce statul îşi asumă tot mai multe „responsabilităţi”, el reduce în fapt capacitatea societăţii de a se autoorganiza şi face ca iniţiativa privată să depindă de permisiunea birocratică.

Pluralismul juridic – forţa istorică reală

Departe de a fi un simplu exerciţiu teoretic, această perspectivă oferă o reinterpretare profundă a felului în care Europa a devenit ceea ce este astăzi – nu prin impunerea unor structuri birocratice centralizate, ci prin pluralism juridic, competiţie economică şi autonomie socială. Experienţa europeană sugerează că libertatea – înţeleasă ca formă de ordine socială spontană, în sensul lui Hayek – a funcţionat ca factor de coagulare al unei civilizaţii vibrante şi creative, în timp ce statul omniprezent tinde să suprime sau să redirecţioneze iniţiativa individuală în beneficiul propriului aparat.

Concluzie

Adevărul despre Europa istorică nu coincide cu naraţiunea manualelor centrate pe stat şi pe instituţiile centrale, prezentate drept unici purtători ai progresului. Prin redescoperirea critică a tradiţiei liberale şi a contribuţiei Şcolii austriece la înţelegerea ordinii spontane, perspectiva lui Raico sugerează că libertatea şi societatea civilă au făcut Europa puternică, iar statul – în cel mai bun caz – a fost un arbitru limitat, nu un făuritor suveran al destinului european. [sursă: Il Foglio]