Ministrul Mediului propune ajutoare de la UE pentru regiunile şi activităţile afectate de secetă
alte articole
În cadrul unei întâlniri cu comisarul european pentru schimbări climatice, Connie Hedegaard, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a afirmat marţi că acţiunile la nivelul Uniunii Europene ar trebui să aibă în vedere posibilitatea acordării de sprijin financiar regiunilor şi activităţilor afectate de secetă.
"Acţiunile la nivelul Uniunii Europene ar trebui să aibă în vedere posibilitatea acordării de sprijin financiar regiunilor şi activităţilor afectate de secetă, ca şi efect a schimbărilor climatice, poate chiar din Fondul European de Solidaritate", a spus ministrul Mediului şi Pădurilor.
Declaraţia sa a fost făcută în contextul discuţiilor referitoare la seceta din ultima perioadă, care a afectat multe state europene, inclusiv România.
"Deoarece este de aşteptat ca schimbările climatice să accentueze fenomenele privind deficitul de apă şi seceta, este necesară adoptarea unei strategii de acţiune pentru combaterea efectelor negative ale secetei şi pentru finanţarea măsurilor necesare ce vizează diminuarea acestor efecte, prin diferite programe", a mai declarat Rovana Plumb.